O ..." />

O nouă șosea cu două benzi între județele Prahova și Brașov

O idee mai veche, de construire a unei rute alternative pentru DN1, are șanse să fie pusă în practică. A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate al unei noi șosele, cu două benzi, între județele Prahova și Brașov. Aceasta ar urma să înlocuiască un drum județean pietruit.

Şoseaua de 24 de kilometri, dintre Săcele și  Câmpina, ar putea deveni o alternativă bună inclusiv pentru camioanele de mare tonaj la Drumul Naţional 1 şi la Drumul Naţional 1A, scrie Digi24.

Aproape 14 din cei 24 de kilometri ai acestui drum sunt pe teritoriul județului Brasov.

Compania Națională de Investiții a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate al acestei investiții. Ofertele vor fi deschise pe 19 mai, iar studiul trebuie făcut în patru luni.

Adrian Veștea, președinte Consiliul Județean Brașov: „Nu putem avea o estimare în momentul de faţă dar cu siguranţă în urma finalizării studiului de fezabilitate putem să avansăm şi o valoare”.

Viitorul drum peste munți va avea două benzi, câte una pentru fiecare sens și o lățime de opt metri.

Iar eu, nu stiu de ce, am zburat cu gandul la povestea cu Petrica si lupu’.  Chiar nu stiu de ce.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − eighteen =