Patru bărbaţi au fost reţ..." />

O nouă metodă de jefuire a şoferilor

Patru bărbaţi au fost reţinuţi recent de poliţiştii din Ilfov, fiind suspectaţi că au jefuit mai mulţi şoferi din judeţele Argeş, Prahova şi Vâlcea, folosind o metodă mai puţin cunoscută. foto

Suspecţii ar fi obligat conducătorii auto să oprească maşinile pentru a evita producerea unui accident, pentru ca apoi să înţepe anvelopele maşinilor şi să profite de neatenţia şoferilor.

„Din cercetări, a rezultat că membrii gupării, patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 39 de ani, ar fi acţionat pe timp de noapte, cu precădere pe rutele care tranzitează judeţele Argeş, Prahova şi Vâlcea. Astfel, cei patru bărbaţi sunt suspectaţi că, în mai multe rânduri, au urmărit, în trafic, cu autoturisme cu motoare puternice, înmatriculate în Bulgaria, diferite autoutilitare. Pentru încetinirea autoutilitarelor, suspecţii ori frânau brusc, ori un membru al grupului se deplasa pe trecerea de pietoni, obligând şoferul să acorde prioritate şi practic, să oprească”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

După ce victimele opreau, un membru al grupării înţepa una din anvelope şi, profitând de faptul că şoferul era obligat să remedieze pana şi nu mai era atent, bărbaţii sustrăgeau din maşină diferite sume de bani.

Cei patru suspecţi au fost prinşi în flagrant delict de oamenii legii, care îi urmăreau de câteva săptămâni, au fost reţinuţi şi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă. Ieri Judecătoria Buftea a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pe numele a trei dintre membrii grupării, aceştia fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie, furt calificat, tentativă la furt calificat şi distrugere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × one =