Continuăm periplul no..." />

O excursie cu barca – Dela Şabla la Balcic

Continuăm periplul nostru prin presa veche românească. În acest număr, preluăm în formă integrală, exact cu grafia originală a textului reprodus, un articol semnat de Traian Pop în ediţia din anul 1941, volumul VIII al publicaţiei „Enciclopedia Turistică Românească”.

de Traian Pop
Secretar al Secţiei T.-C. R. „Frăţia Munteană” Cluj — Sibiu

foto: Capul Kaliakra

Barca „Cluj” 519 alunecă uşor spre ţărm. Marea s’a liniştit complet. E seară. Aproape întuneric. Am ajuns la punctul final al etapei din această zi – Capul dela Şabla. Aici vom petrece noaptea. Barca e trasă de tot echipajul, pe plajă. Fiecare persoană îşi ia rogojina și în ordine lângă barcă şi-o aşterne pe nisipul încă cald de arşiţa de peste zi. Cina e mâncare rece; unii mănâncă mai mult alţii mai puţin, după cum am avut sau nu rău de mare. Obosiţi cu toţii, ne culcăm şi în câteva minute dormim „tun”.
A doua zi, odată cu răsăritul soarelui, toţi suntem în picioare, pregătind repede plecarea. Timpul se arată frumos. Vântul e favorabil. Vom naviga cu pânze. Masa de dimineaţă sau chiar prânzul îl va lua fiecare în barcă. Nu e timp de pierdut. Drumul ce avem de parcurs e lung şi mai periculos ca până aici.
A pleca dela Şabla spre Caliacra pe o mare prea agitată sau pe un timp care poate aduce furtună, înseamnă, de cele mai multe ori a te juca cu viaţa. Ocolim stâncile dela capul Şabla eşind puţin în larg şi îndată ce trecurăm din dreptul farului, totul se schimbă. Deodată cu direcţia ţărmului, care de aici o ia spre Sud-Vest, se schimbă atât vântul cât şi curenţii mării. Valurile sunt mai dese şi neregulate, fapt care cere mai multă atenţiune la navigat.
Coasta mării de aci şi până la Caliacra e numai stâncă dură, care se înalţă treptat, atingând cea mai mare înălţime la Capul Caliacra. 0 porţiune, la început, ţărmul pare clădit din blocuri uriaşe de stânci, răsturnate una peste alta. Valurile mării cănd se apropie de ţărm nu scad, ci dimpotrivă parcă se măresc, pentru a putea lovi cu mai multă putere în stâncă.
După câţiva kilometri, forma ţărmului se schimbă, având înfăţişarea unui zid clădit din plăci lungi de piatră şi din loc în loc, apare câte o peşteră. Urmând câtva timp acest zid, destul de înalt, deodată apar în faţă bolovani uriaşi de stâncă răsturnaţi în mare. Ţărmul scade şi acum se des-chide un nou aspect al coastei ce aduce mai mult a coastă de munte împădurită.
Ocolind cu grije stâncile şi dacă valurile nu sunt prea mari se poate uşor ieşi pe uscat. Se găseşte chiar şi loc pentru plajă. Aici avem poate cea mai frumoasă şi interesantă porţiune de pe întreg litoralul Mării Negre, loc pe care nu poţi trece fără să nu-l vizitezi.
Tragem uşor barca la ţărm şi făcând o mică excursie prin boschetele de arbori sau mai bine zis arbuşti ce cresc aici, ai impresia că eşti într’o adevărată pădure, mai ales că în tot drumul parcurs nu ne-a fost dat să vedem prea multă verdeaţă.
Interesante şi variate, speciile de arbori şi arbuşti formează această pădure dela amestecul de ulmi şi stejari ,,pitici”, aluni până la smochini, viţă de vie, murele şi alte plante agăţătoare, avantgardă a binecuvântatului climat mediteranian.
Mai pot fi văzute de asemeni urmele unui zid, construit – se spune -de Turci şi care făcea parte dintr’un port zis al găinilor – Tankliman. 
Numele acestui port natural se trage dela Turcii cari pe vremea când stăpâneau Dobrogea, făceau exportul de găini.
Printre stâncile ieşite puternic din adâncul mării apar adesea, până aproape de ţărm, mulţi delfini.
Această parte de litoral cât şi întreg golful Balcicului, formând locul de retragere pentru timp de iarnă, a mulţimei de delfini care se văd vara de-a lungul ţărmului Mării noastre. Nenumăraţi pescăruşi şi cufundari se zăresc pe stânci; în momentul când te apropii de ei pescăruşii sboară, iar cufundarii intră sub apă, unde se mişcă cu mai multă uşurinţă decât în sbor.
Cum ai eşit cu barca dintre aceste stânci, în zare se profilează măreţ Capul Caliacra. Ţărmul ia din nou forma dreaptă a unui perete, stânca însă are culoarea mai roşcată din cauza cantităţii de fier ce o conţine. În scobiturile acestui perete pot fi văzuţi uneori foarte mulţi vulturi de stâncă, cari nu sunt sperioşi de loc. Micul nostru vas se apropie încet de Capul Caliacra.
Zidul uriaş desparte marea veşnic agitată, ce am avut-o pe tot drumul dela Şabla şi până aici şi marea liniştită din largul Golf al Balcicului. 
Ocolim Capul cu stâncile lui şi deodată intrăm cu barca într’o mare nouă liniştită, fără valuri şi de o culoare mai albastră verzuie. Tragem barca între nişte bolovani şi o ancorăm. Pe scări tăiate în stâncă, urcăm sus la mormântul Sft. Nicolae. Aici stând liniştiţi şi privind marea dela baza acestui colţ uriaş de stâncă, deodată ne apar câteva foce.
 Facem o vizită la supraveghetorul farului care ne povesteşte că e originar din jurul Sibiului şi cum din cioban de oi a ajuns şef al farului Caliacra. O dulceaţă de smochine ne prinde bine; apoi plecăm mai departe – Marea nu are valuri, dar nici vânt – barca nu mai merge decât cu rame.
Coasta ca şi marea îşi schimbă culoarea. Din roşcata şi călduroasă cum era înainte de aici în colo nu mai e aşa de aspră; are forme mai şterse, rotunjite şi e de culoare argintie. Vegetaţia afară de puţinii smochini au aceiaşi culoare – în adevăr coasta de argint.
Drumul e greu. Rameurii tot din jumătate în jumătate de oră se schimbă. S’a lăsat noaptea. Ajungem la Cavarna aproape de miezul nopții. În lumina lunei, casele având aceiași culoare cu pământul sunt greu de recunoscut. Totul doarme și marea și portul.
Barca e legată de debarcader; echipajul în liniște, fiind obosit, își așterne rogojina pe punte. Dar noaptea e prea scurtă; când ne deșteptăm, soarele e sus. Lumea curioasă și copiii se adună în jurul nostru. Fiecare își adună lucrurile și se așează în barcă la locul lor. După cafeaua cu lapte făcută cu turcească și zat suficient, facem o plimbare prin port, oraș și împrejurimi.
Totul e alb, soarele e puternic. Lumina obosește ochii. Poziția portului e frumoasă, așezat la deschiderea unei văi adânci. De pe culmile din împrejurimi se deschid admirabile vederi spre Caliacra și Balcic – Ecrene.
Masa bogată cu guvizi, turceasca nelipsită și iar la drum spre Balcic. Arșita mare se domolește, căci pe mare a început să tragă puțin vânt, nu însă așa de puternic ca să ne poată împinge barca noastră cu șapte persoane – echipajul şi bagajele lui. Înaintăm numai cu rame. Marea şi coasta par neschimbate, ca şi dela Caliacra la Cavarna.
Spre înserat, după o cotitură a ţărmului apare Balcicul. Punctul final al excursiei noastre. Aici stăm, ca întotdeauna, mai multe zile, făcând excursii până la Ecrene şi în jur. În acest timp ne vindem şi barca, de care cu greu ne despărţim, după ce ne-a purtat timp de o lună pe tot litoralul mării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − thirteen =