Nokian Tyres, primul producător de anvelope care a primit aprobare pentru reducerea gazelor cu efect de seră

Nokian Tyres este primul producător de anvelope care a primit aprobare din partea inițiativei Science Based Targets (SBTi) pentru a-și atinge obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Atingerea acestor obiective vizează minimizarea emisiilor de GES rezultate din operațiunile companiei (domeniile de aplicare 1 și 2), pentru a menține clima la un nivel optim de 1.5°C și pentru a preveni cele mai dăunătoare efecte ale schimbărilor climatice.

Nokian Tyres se angajează să reducă emisiile de GES până în 2030 în următoarele categorii:

  • În domeniile de aplicare 1 și 2[i], Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES cu 40% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2015.
  • În domeniul de aplicare 3, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES din bunurile și serviciile achiziționate, cu 25% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2018.
  • În domeniul de aplicare 3, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES provenite din transportul și distribuția în amonte și aval, cu 25% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2018.
  • În domeniul de aplicare 3, Nokian Tyres își propune să reducă emisiile de GES provenite din utilizarea produselor vândute, cu 25% per tona de anvelope, începând cu anul de referință 2018.

Am asistat deja la o iarnă fără zăpadă în sudul Finlandei și ne-am angajat să luăm măsurile necesare pentru a salva iernile pentru generațiile viitoare. În ultimii șase ani, am redus deja emisiile de gaze cu efect de seră cu 44%, iar eforturile nu se opresc aici.”, completează Hille Korhonen, Președinte și CEO al Nokian Tyres.

Potrivit raportului de evaluare SBTi, obiectivele Nokian Tyres sunt ambițioase.

Inițiativa Science Based Targets este o colaborare între CDP, Pactul Global al Națiunilor Unite, World Resources Institute (WRI) și World Wide Fund for Nature (WWF). SBTi definește și promovează cele mai bune practici în stabilirea obiectivelor bazate pe știință și evaluează independent obiectivele companiilor

[i] *Domeniul de aplicare 1 = emisii directe, Domeniul de aplicare 2 = emisii indirecte din energie achiziționată.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2018, vânzările nete ale companiei au fost de 1,6 miliarde de euro și am avut aproximativ 4.800 de angajați. Nokian Tyres este listată la bursa Nasdaq Helsinki. Informații suplimentare: www.nokiantyres.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + eighteen =