Traficul greu, blocat la granița dintre Ucraina și Rusia

Peste 400 de tiruri, printre care şi ale transportatorilor moldoveni, sunt blocate la frontiera dintre Ucraina și Rusia. Blocajul s-a format pe motiv că, din 28 octombrie curent, Serviciul Federal Vamal din Rusia a impus noi reguli privind transportarea mărfurilor în ţările membre ale Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan sub acoperirea carnetului TIR, care până la această dată garanta plata taxelor vamale şi permitea transportarea mărfurilor în containere sigilate. foto

„La ora cinci dimineața, pe partea ucraineană lângă punctul de trecere „Novoșahtinsk” din vama Rostov erau 122 de camioane, alte 199 erau la punctul „Veselo-Vozenesenka”, iar 62 de camioane erau blocate la „Matveev Kurgan” din vama Taganrog”, a anunțat reprezentantul Biroului Vamal de Sud din Rusia, Olga Șaramaeva. „Lucrurile s-au complicat deoarece, în momentul în care au intrat în vigoare noile reguli, multe din aceste tiruri deja erau în drum, iar odată ajunşi în punctele vamale, transportatorii n-au fost pregătiţi să prezinte actele necesare. Astfel că aceste prime maşini se fac vinovate de formarea cozilor kilometrice”, se arată într-un comunicat al serviciului vamal rusesc. 

Pe 25 octombrie, Serviciul Vamal Federal al Rusiei a publicat scrisoarea N 01-11/47932  prin care a informat că din 28 octombrie 2013, tranzitul mărfurilor pe teritoriul Uniunii Vamale sub acoperirea carnetului TIR va fi posibil doar în cazul prezentării unor garanții suplimentare. Sub incidența acestei scrisori au intrat Departamentul Vamal de Sud (la granița cu Ucraina), precum şi aeroporturile internaționale Sheremetyevo, Domodedovo şi Vnukovo.

Potrivit vameșilior ruși, carnetele TIR sunt înregistrate doar în cazul prezentării unor dovezi suplimentare de asigurare a mărfurilor, prevăzute de Codul Vamal al Uniunii Vamale.

Astfel, transportatorilor li se sugerează să ia măsuri suplimentare la deschiderea procedurii de tranzit, cum ar fi cauțiunea, garanția bancară, escorta vamală sau gajarea mărfii. Importatorul mărfii poate depune o garanție pentru transportator sau să utilizeze serviciile unui operator de transport vamal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − seventeen =