Nissan, Toyota, Honda şi Mitsubishi vor dezvolta reţeaua japoneză de staţii de încărcare

Nissan, Toyota, Honda şi Mitsubishi au semnat un acord prin care se obligă că contribuie la dezvoltarea reţelei publice din Japonia de staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Deoarece acest tip de automobile au devenit din ce în ce mai populare în ţara Soarelui Răsare, cei patru constructori importanţi au hotărât să colaboreze pentru a dezvolta şi promova reţeaua de staţii de încărcare. foto

Nissan, Toyota, Honda şi Mitsubishi vor suporta o parte din costurile instalării de noi staţii publice de încărcare pe teritoriul Japoniei, iar guvernul nipon va contribui cu o serie de subvenţii. Constructorii auto vor colabora şi cu companiile care deja furnizează astfel de servicii în Japonia. 

Reţeaua publică actuală de staţii de încărcare din Japonia are 1.700 de puncte de încărcare rapidă şi 3.000 de puncte de încărcare normală. Este număr este considerat insuficient şi se doreşte creşterea numărului de staţii de încărcare pentru automobile electrice la 8.000 de puncte de încărcare normale şi 4.000 de puncte de încărcare rapide.
Pentru a atinge acest obiectiv, guvernul japonez pune la bătaie subvenţii în valoare de 100.5 miliarde yeni (1.2 miliarde dolari). Japonia doreşte ca piaţa automobilelor electrice să atingă 20% până în anul 2020. (Automarket)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + nineteen =