Ninsorile produc destituiri şi cercetări disciplinare la CNADNR

Mai mulţi şefi locali din reţeaua naţională CNADNR au fost suspendaţi temporar şi se află sub cercetare disciplinară, pentru felul defectuos în care au acţionat în perioada în care România a fost traversată de primul front atmosferic rece cu zăpezi.

Pe 27 noiembrie 2013, ora 08:00, pe raza Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişora, Secţia de Drumuri Naţionale Orşova – District Eşelniţa, pe DN 57 km 40+000, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, au avut loc căderi de pietre şi zăpadă de pe versanţi.

Circulaţia a fost îngreunată pe o jumătate din calea de mers. Director general CNADNR Narcis Neaga a dispus următoarele constituirea unei comisii de cercetare disciplinară, pentru cercetarea disciplinară a lui Ion Cunicel, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Orşova.

Pe durata cercetării prealabile, contractul individual de muncă al lui Cunicel a fost suspendat, conform prevederilor art. 52, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii.

Din cauza reacţiei întârziate şi necorespunzătoare în asigurarea condiţiilor de siguranţă a traficului rutier pe ruta Bucureşti – Giurgiu, Nicolae Ştefan, şef District Călugăreni, în administrarea căruia se află sectorul de drum naţional DN 5, km 12+700 – km 45+000, a fost suspendat din funcţie şi e cercetat disciplinar.

Alexandru Capră, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Bucureşti Sud, a fost suspendat din funcţie şi e cercetat disciplinar, pentru coordonarea defectuoasă a activităţii de deszăpezire, pe drumurile naţionale DN 5, DN 5B şi DN 41, din raza SDN Bucureşti Sud.

Liliana Martac, şeful Districtului Vlaşin, a fost suspendată din funcţie şi e cercetată disciplinar pentru comunicarea şi coordonarea defectuoasă a activităţii de deszăpezire a drumului naţional DN 5B.

Societatea prestator GECOR SR a fost penalizată, întrucât nu a asigurat autoutilajele în stare tehnică bună solicitate de SDN Bucureşti Sud şi nu le-a înlocuit în timpul intervenţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 − two =