Nedemarcarea frontierei cu Moldova aduce prejudicii economiei Ucrainei

Lipsa demarcării clare a frontierei cu Republica Moldova în regiunea transnistreană aduce mari prejudicii economiei Ucrainei, a declarat deputatul ucrainean Ghennadi Moskal, într-un interviu acordat agenţiei REGNUM. foto

Potrivit deputatului de la Kiev, nedemarcarea frontierei încurajează contrabanda cu mărfuri şi persoane, care este greu de controlat în aceste condiţii, pe lângă comerţul ilicit cu arme, din cauza prezenţei numeroaselor depozite în regiune, lipsa unei demarcări precise permite comerţul ilegal cu alcool.

El a mai declarant că în regiune transnistreană nu numai că se produc diferite tipuri de alcool, dar mai sunt aduse şi din alte state, iar de aici sunt comercializate în loturi mici prin Ucraina, ceea ce aduce mari prejudicii bugetului statului ucrainean.  „Comerţul cu arme şi alcool, aduce prejudicii mari la adresa nu doar a securităţii naţionale a Ucrainei, dar şi a economiei ucrainene”, a subliniat Moskal.

Autoritățile autoproclamate de la Tiraspol au declarat pe 4 octombrie 2012 că intenţionează să demarcheze unilateral graniţa moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean, ceea ce a stârnit critici dure din partea oficialilor ucraineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × two =