Pentru prima..." />

Navă maritimă înmatriculată sub pavilion românesc

Pentru prima dată după zece ani o navă maritimă care efectuează voiaje internaţionale, deţinută de un armator străin, va putea naviga sub pavilion românesc. foto

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Navale Române (ANR), port-containerul de 20.976 tdw. sub pavilion german „Hispania” a fost înmarticulat la pavilionul românesc, la cererea unei societăţi româneşti care a încheiat un contract de bare-boat (închiriere) pentru o perioadă de doi ani cu o persoană juridică străină dintr-un stat membru al UE. 

„Dreptul de arborare a pavilionului român s-a acordat navei Hispania, în conformitate cu legislaţia în vigoare, mai precis OG nr.42/1997 privind transportul maritim şi pe căi navigabile interioare, republicată cu modificările şi completările ulterioare, înmatricularea navei fiind transcrisă în registrul matricol al navelor în bare-boat, aprobat prin Ordinul 583/2004, al Ministrului Transporturilor”, se arată în comunicatul semnat de purtătorul de cuvânt al ANR, Monica Paraschiv.

Nava a primit efectiv dreptul de a naviga, după înmatriculare şi după obţinerea tuturor certificatelor tehnice şi a celor care atestă siguranţa şi securitatea navei, emise pe 22 martie 2013, în urma unei inspecţii efectuate de un ofiţer al ANR, care s-a deplasat în portul spaniol Valencia.

Potrivit sursei citate, în prezent se mai află înmatriculate sub pavilion român doar trei nave maritime, cargoul „Albatros”, deţinut de Academia Navală Mircea cel Bătrân, şi feriboturile „Eforie” şi „Mangalia”, aflate în proprietatea SNCFR… citește tot pe www.agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 10 =