MOL a anunţat acordul..." />

Mol achiziţionează benzinăriile Eni, Agip

MOL a anunţat acordul de vânzare – cumpărare cu Eni, vizând entităţi de afaceri din Cehia, Slovacia şi România, inclusiv reţele de distribuţie de carburanţi (care funcţionează în prezent sub marca Agip).

Acest pas contribuie într-o mare măsură la strategia Grupului MOL pentru segmentul rafinare şi marketing (Downstream), de a spori prezenţa pe piaţă, acoperirea geografică şi numărul de clienţi.

Preluarea activităţii de vânzări engros de carburanţi de la Eni, în ţările respective, este de asemenea inclusă în acord. Conform strategiei sale de creştere, Grupul MOL anunţă achiziţia reţelelor de benzinării Eni din Cehia, Slovacia şi România.

Prin această integrare, Grupul MOL vizează sinergii importante privind vânzările engros şi retail, o creştere a calităţii produselor şi serviciilor, respectiv a excelentei operaţionale.

“Această achiziţie reprezintă un moment marcant al strategiei noastre de creştere a reţelei de benzinării în Europa Centrală şi de Est. În Cehia, vânzările medii ale staţiilor achiziţionate se situează între primele trei poziţii, într-un clasament al companiilor de retail de carburanţi.

În plus, Grupul MOL va deţine a doua mare reţea de benzinării din Cehia. MOL îşi lărgeşte semnificativ acoperirea geografică în România şi face un pas înainte în ceea ce priveşte percepţia brandului în Slovacia”, a spus Lars Höglund, Senior Vice President pentru divizia de retail a Grupului MOL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 5 =