Ministrul Economiei de la Chișinău: Uniunea Vamală nu este o opţiune pentru R. Moldova

Uniunea Vamală nu este o opţiune reală pentru dezvoltarea Republicii Moldova, dar aceasta nu înseamnă că ţara trebuie să renunţe la legăturile economice pe care le are cu Federaţia Rusă, a declarat ministrul Economiei de la Chişinău Andrian Candu. foto

În schimb, Uniunea Europeană este structura care poate ajuta Moldova să devină un stat modern şi competitiv, a afirmat ministrul pentru Deutsche Welle, în urma unor întruniri cu mai mulţi oficiali germani şi Comisarul European pentru Energie, Gunther Oettinger.

„Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, cuprinzând şi DCFTA, aplicabil deja de la 1 septembrie anul curent. Ce înseamnă aceasta pentru ţara mea? Înseamnă modernizare, standarde noi şi calitate. Uniunea Europeană ne oferă posibilitatea unică de a transforma Moldova din cea mai săracă ţară a Europei într-una modernă, competitivă, unde statul de drept funcţionează în toată regula. Doar pe această cale vom reuşi să garantăm respectarea drepturilor consumatorilor, fenomenul concurenţei devenind o normalitate”, a declarat Andrian Candu. În context, ministrul a remarcat că şi locuitorii din regiunea transnistreană vor beneficia de integrarea europeană şi de Zona de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), UE fiind deja destinaţia a 60% din exporturile companiilor transnistrene. Ministrul moldovean a subliniat că, deşi aderarea la Uniunea Vamală nu poate înlocui integrarea europeană ca vector de dezvoltare al ţării, acest fapt nu presupune anularea relaţiilor economice cu Rusia. „Cu siguranţă, Uniunea Vamală nu este o opţiune pentru Moldova din mai multe raţionamente. Aceasta nu înseamnă şi sistarea acordurilor de comerţ liber cu Rusia sau cu alte state care ar face parte din această uniune. Este necesar ca pragmatismul şi interesul economic al Republicii Moldova să prevaleze faţă de orice alte provocări populiste ale unor curente marginale de la Chişinău”, a declarat vicepremierul moldovean.

Acesta a amintit că însăşi Rusia a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori că îşi doreşte o colaborare mai strânsă cu UE, în special în domenii economice şi privind libera circulaţie a cetăţenilor. De asemenea, Andrian Candu a declarat că a discutat despre alternative şi soluţii pentru securitatea energetică a Republicii Moldova cu Gunther Oettinger, comisar european pentru energie, axându-se pe negocierea moldo-rusă a contractului de livrare a gazelor şi pericolele în cazul în care Rusia sistează livrarea de gaze către Ucraina.

„După întrevederile comisarului Oettinger, de la Kiev, din săptămâna aceasta, ne vom informa reciproc şi vom conveni asupra măsurilor care ar trebui întreprinse de Moldova pentru asigurarea populaţiei cu gaze naturale, păcură şi cărbune”, a declarat Andrian Candu.

Vicepremierul a menţionat construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni şi extinderea acestuia până la Chişinău ca un exemplu de diversificare a surselor energetice ale ţării. Ministrul moldovean a mai menţionat că în urma întrevederilor cu anumiţi oficiali germani , aceştia şi-au exprimat disponibilitatea de a oferi R. Moldov asistenţă şi consultanţă pentru identificarea de noi soluţii şi valorificarea oportunităţilor în procesul de integrare europeană a Moldovei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 5 =