Măsuri rapide pentru refacerea porţiunii de pod afectate între Ruse şi Giurgiu

„Sunt necesare măsuri rapide de refacere a porţiunii de pod afectate între Ruse şi Giurgiu, deoarece urmează Sărbătorile Pascale, şi se aşteaptă un trafic intens, atât în staţiunile din România, cât şi în cele din nord-estul Bulgariei”, a declarat Bronislav Denev, şeful secţiei comerciale şi economice din cadrul Ambasadei Bulgariei la Bucureşti. foto

Potrivit diplomatului bulgar, pentru a evita obstacolele şi neplăcerile pentru operatorii din turism şi pentru turişti, se impun măsuri rapide pentru repararea sectorului respectiv de drum.

În România, la fel ca şi în Bulgaria, vor exista şase zile libere de Paşte, 2 şi 3 mai fiind declarate zile libere de Guvernul de la Bucureşti. Turoperatorii români au anunţat o deschidere grandioasă a sezonului estival, la Constanţa şi Mamaia fiind aşteptaţi peste 40.000 de turişti români la acest eveniment.

În mod tradiţional, însă, mulţi turişti români petrec Paştele în staţiunile din Bulgaria. Podul Ruse-Giurgiu este singura cale de traversare a Dunării în acea parte a României şi Bulgariei pentru autoturisme şi autocarele utilizate de agenţiile de turism. (Focus-News)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − five =