Mi..." />

Manifestaţiile de protest din Turcia continuă în mod paşnic

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că situaţia din Istanbul s-a detensionat. Manifestaţiile de protest continuă în mod paşnic în piaţa Taksim. Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care se află sau călătoresc în Turcia să evite deplasarea pe timpul nopţii, aglomeraţiile, precum şi implicarea în manifestaţii de orice tip. foto

Protestatarii din Piaţa Taksim se revoltă împotriva islamizării Turciei, văzută ca o ameninţare a drepturilor omului. Acesta este rezultatul încheierii autoritarismului inspirat de Kemal Atatürk, crede scriitorul olandez Ian Buruma, potrivit portalului Press Europe

Un mod de a percepe demonstraţiile antiguvernamentale din oraşele turce este cel de proteste faţă de islamul politic. Ceea ce a început ca un marş împotriva planului statului privind desfiinţarea unui mic parc din centrul oraşului Istanbul, pentru a face loc unui nou mall în stil kitsch, s-a transformat rapid într-un conflict de valori. La prima vedere, lupta pare să reprezinte două idei diferite ale Turciei moderne, laic versus religios, democratic versus autoritarist. Au fost făcute comparaţii cu mişcarea „Ocupaţi Wall Street”. Lumea vorbeşte chiar de o “primăvară turcă”.

În mod evident, mulţi cetăţeni turci, în special în marile oraşe, s-au săturat de stilul din ce în ce mai autoritarist al premierului Recep Tayyip Erdogan, de controlul exercitat asupra presei, de restricţiile privind consumul de alcool, de preferinţele pentru construirea unor moschei grandioase, de arestarea disidenţilor politici, iar, acum, şi de reacţia violentă a forţelor de ordine la demonstraţii. Oamenii se tem că legile laice vor fi înlocuite de principii ale legii islamice (Sharia) şi că regulile statului laic creat de Kemal Atatürk vor fi defiinţate de islamism.

Apoi, mai este şi problema comunităţii aleviţilor, o minoritate religioasă care are legături cu şiismul şi sufismul. Comunitatea alevită, protejată de statul laic creat de Kemal Atatürk, nu are deloc încredere în Erdogan, care a ridicat noi semne de întrebare prin planul de a da unui nou pod peste Strâmtoarea Bosfor numele unui sultan din secolul al XVI-lea, care a masacrat membri ai comunităţi alevite.

Deci, religia pare să fie la originea problemelor din Turcia. Islamul politic este considerat de adversari profund anti-democratic.

Însă, bineînţeles, lucrurile nu sunt atât de simple. Statul laic fondat de Kemal Atatürk nu a fost mai puţin autoritarist decât regimul populist al lui Erdogan, ba chiar a fost mai autoritarist. În plus, este interesant că primele proteste izbucnite în Piaţa Taksim din Istanbul nu au fost faţă de construirea unei moschei, ci faţă de un mall. Frica de legea islamică (Sharia) este dublată de furia faţă de lăcomia vulgară a dezvoltatorilor imobiliari şi oamenilor de afaceri susţinuţi de Guvernul Erdogan. Există o puternică tendinţă a stângii în favoarea unei “primăveri turce”.

Prin urmare, în loc să identificăm problemele generate de islamul politic modern, care, categoric, sunt considerabile, ar fi mai util să privim conflictul din Turcia dintr-o altă perspectivă, una în mod clar desuetă: categoriile sociale. Protestatarii, indiferent dacă sunt liberali sau de stânga, tind să facă parte din elita urbană, occidentalizată, sofisticată şi laică. Pe de altă parte, Erdogan încă este foarte popular în regiunile rurale şi provinciale, în rândul oamenilor care nu sunt prea educaţi, sunt mai săraci, mai conservatori şi mai religioşi.

Protestele, între democraţie şi autocraţie

În pofida înclinaţiei lui Erdogan spre autoritarism, care este evidentă, ar fi greşit să percepem actualele proteste ca fiind pur şi simplu un conflict între democraţie şi autocraţie. În fond, succesul formaţiunii populiste a lui Erdogan, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare, şi prezenţa din ce în ce mai mare a simbolurilor şi tradiţiilor religioase în viaţa publică sunt rezultatul extinderii democraţiei în Turcia. Obiceiuri precum cel al vălului islamic purtat de femei în spaţii publice, anihilate de statul laic, au reapărut în societatea turcă pentru că persoanele din mediul rural au mai multă influenţă. Tinerele religioase au început să studieze în universităţi de la oraşe. Voturile turcilor conservatori din zonele de provincie contează.

Alianţa între oameni de afaceri şi populişti religioşi este unică în Turcia. Mulţi dintre noii antreprenori, la fel ca şi femeile care poartă văl musulman, provin din satele situate în provincia Anatolia. Aceşti provinciali îmbogăţiţi de curând urăsc vechea elită din Istanbul la fel de mult cât oamenii de afaceri din statele Texas sau Kansas dispreţuiesc elitele liberale din oraşele New York şi Washington.

Dar când spunem că Turcia actuală a devenit mai democratică nu înseamnă mai liberală. Aceasta este una dintre problemele scoase la iveală de “primăvara arabă”. A oferi întregului popor o voce în guvern este o condiţie fundamentală pentru orice democraţie. Dar, mai ales în perioadele revoluţionare, acele voci sunt rar liberale. Ceea ce observăm în ţări precum Egipt, dar şi în Turcia şi chiar în Siria este ceea ce marele filosof liberal britanic Isaiah Berlin numea incompatibilitatea modelelor egale ale binelui. Este o eroare să credem că toate lucrurile bune vin mereu împreună. Uneori, modelele egale ale binelui intră în conflict.

Aşa se întâmplă în tranziţiile politice dureroase din Orientul Mijlociu. Democraţia este bună, dar ideologii la fel de bune sunt liberalismul şi toleranţa. Bineînţeles, la modul ideal ele coincid. Însă, în momentul de faţă, în majoritatea zonelor din Orientul Mijlociu nu sunt compatibile. Mai multă democraţie poate însemna de fapt mai puţin liberalism şi mai puţină toleranţă.

Spre exemplu, este uşor să empatizezi cu insurgenţii şi să fii împotriva regimului dictatorial condus de Bashar al-Assad, în Siria. Dar categoriile sociale superioare de la Damasc, bărbaţii şi femeile seculari cărora le plac filmele şi muzica occidentale, unii dintre ei membri ai minorităţilor religioase – creştini şi aleviţi –, vor supravieţui cu greu dacă Bashar al-Assad va fi înlăturat de la putere. Ideologia partidelor Baas era opresivă, dictatorială, adesea brutală, dar oferea protecţie minorităţilor şi elitelor laice.

Dictatorii impun limite islamismului

Este acesta un motiv pentru susţinerea dictatorilor, doar pentru că impun limite islamismului? Nu chiar. Pentru că violenţa islamului politic este, în general, efectul regimurilor represive. Cu cât stau mai mult la putere, cu atât mai violente vor fi revoltele islamiste.

Dar acesta nu este nici un motiv de susţinere a lui Erdogan şi a dezvoltatorilor de mall-uri împotriva protestatarilor din Turcia. Manifestanţii au dreptate să se opună indiferenţei arogante a lui Erdogan faţă de opinia publică şi presiunilor exercitate asupra presei. Dar a vedea conflictul ca fiind o luptă justă împotriva exprimării religioase ar fi tot o eroare. O vizibilitate mai mare a islamului este rezultatul inevitabil al consolidării democraţiei. Cum să opreşti tendinţa acestui fenomen de omorâre a liberalismului este cea mai importantă provocare cu care se confruntă acum popoarele din Orientul Mijlociu. Erdogan nu este liberal. Dar Turcia încă este o democraţie. Să sperăm că protestele împotriva lui Erdogan îl vor face mai liberal.

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 + six =