de prof. N. Macarovici, Membru al Touring..." />

Mănăstirea Neamţului

de prof. N. MacaroviciMembru al Touring – Clubului României

În acest număr al revistei noastre, preluăm un text atins de patina grafiei interbelice, din publicaţia Calendar Săptămânal, Volumul III din anul 1936. Reportajul este scris de Nic. Macarovici, un obişnuit al acestui gen de texte în ultimii ani ai perioadei interbelice româneşti.

Sub poala munților, într’o largă poiană, pe pârăul Nemțișorul, deoparte de drumurile umblate ale Moldovei, s’a întemeiat la 1393, de către niște discipoli ai călugărului sârb Nicodim, veniți probabil dela Tismana, o sihăstrie care puţin mai târziu, a devenit cea mai importantă mânăstire din Moldova.

Primul ctitor de seamă este Petru-Vodă Mușat, al cărui mormânt se află în biserica mare (,,Înălțarea”), rezidită la 1497 de Ștefan cel Mare, în amintirea înfrângerei Regelui Albert al Poloniei.

După părerea istoricilor noștri această biserică „înfățișează ultima fază a arhitecturei moldoveneşti din vremea lui Ştefan” (N. Iorga). Cu timpul ctitorii înmulţindu-se, averea Mânăstirei s’a adăugat mereu aşa că în momentul confiscărei acestora, (1860) avea peste 50 de moşii şi multe păduri. Fiind cu venituri importante a putut aproape întotdeauna să adăpostească în interiorul ei oameni de seamă, buni cărturari şi cu multă râvnă pentru arta religioasă. Aici s’au scris cu mâna un şir de secole, poate mii de cărţi, pentru bisericele din toată Moldova.

În decursul vremii, Mănăstirea Neamţ a ţinut făclia aprinsă a ortodoxiei atât în Ţările Române, cât şi în întreg spaţiul sud-est european. Încă de la formarea acestui aşezământ monahal, călugării s-au îndeletnicit cu arta scrisului şi a meşteşugului în „arta frumosului”, specific în timpul respectiv numai vieţii monahale. Mai târziu, în timpul Sfântului Paisie, apar traducerile, ca apoi, în secolul al XIX-lea, să ia fiinţă şi tiparul în această mare lavră. Pentru multe mănăstiri, Mănăstirea Neamţ a fost un simbol de inspiraţie, după cum afirma atât de frumos Grigore Ilisei, numind-o „Mănăstirea Mănăstirilor”. (sursa: website-ul mănăstirii)

În special o strălucire mare a avut-o Neamţul în vremea stăreţiei lui Paisie (1779 – 1794) când s’a refăcut tradiţia, întinată o bucată de vreme, că această mânăstire să întreţină şcoli şi spitale, iar scrisului să-i dea o atenţie cât mai mare. Cu câţiva ani mai târziu, în vremea păstorirei Mitropolitului Veniamin Costache, tipografia Neamţului a răspândit foarte multe cărţi, pentru uzul tuturor bisericelor din toate ţinuturile româneşti, întrebuinţate încă şi astăzi de preoţii bătrâni.

Tradiţia culturală îmbinată cu cea religioasă a atras întotdeauna spre Mânăstirea Neamţului o mare mulţime de pelerini. Pe urma acestora vin astăzi turiştii, tentaţi de pitorescul locurilor şi de largă ospitalitate  ce o găsesc în arhondaricul Mânăstirei. Mulţi dintre intelectualii Moldovei îşi petrec vara pe aceste locuri.

Izvoare istorice care să determine cu exactitate timpul şi împrejurările în care ea a luat fiinţă nu există. Tradiţii locale puternice, în mai multe versiuni, ca şi inscripţia de pe un clopot din veacul al XIX-lea („Acest clopot s-au vărsat din materialul clopotului făcut la 1393 de domnul Ştefan cel dintâi şi care s-au topit la arderea mănăstirii Neamţu 1862 noiembrie 20″ ) dovedesc existenţa mănăstirii la sfârşitul celui de-al XIV-lea secol. (sursa: website-ul mănăstirii)

Şi e destul de uşor de ajuns până aici. Gara cea mai apropiată este la Paşcani, de unde distanţa celor 30 km până la Tg. Neamţ se străbate cu autobuzele. Din Tg. Neamţ, cu ajutorul trăsurilor se fac uşor cei 11 km până la Mânăstire, trecând mai întâiu pe la capătul de vest al Humuleştilor, astăzi aproape o mahala a Târgului Neamţ, cunoscut nouă prin minunatele „Amintiri” ale lui Ion Creangă. Apoi călcăm prin Vânătorii Neamţului şi pădurea Dumbrava. Drumul e plăcut, şoseaua merge pe dreapta pârâului Ozana, cu o vale destul de largă, dincolo de care vedem mult timp profilul Cetăţei neamţului.

Ctitoria lui Petru I Muşat, Mănăstirea Neamţ este atestată documentar din anul 1407. (sursa: FOTOeseu)

O altă cauză de atracţie către Mânăstirea Neamţului sunt şi izvoarele sulfuroase cloruro-sodice din apropiere de Schitul Vovidenia, ce se găseşte la a 1½ km spre sud de Mânăstire, pe marginea pădurei.

Probabil că nu peste mult timp Mânăstirea Neamţului îşi va relua vechea strălucire, ţinând seamă de faptul că a fost reî,proprietărită cu vechea vatră mânăstirească (11.000 ha.) lăsată prin legea de secularizare (1863).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =