Mai multe ţări, printre care şi România, au sesizat Comisia Europeană privind salariul minim din Germania

Mai multe ţări membre UE, printre care şi România, au sesizat Comisia Europeană după ce autorităţile germane au decis că noua lege privind instituirea unui salariu minim se aplică şi transportatorilor străini pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei, informează Mediafax cu referire la site-ul polonez thenews.pl. foto

Guvernul german a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2015, să fie instituit un salariu minim, de 8,50 de euro pe oră, urmând ca această lege să se aplice şi transportatorilor străini pe perioada în care şoferii firmelor de transport tranzitează teritoriul Germaniei.

Publicaţia mai notează că firmele străine care nu plătesc acest salariu minim şoferilor pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei riscă o amendă de 30.000 de euro.

În urma acestei decizii, din cauza diferenţelor mari în ceea ce priveşte salariul minim aplicat de statele UE, Polonia, România, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Marea Britanie au sesizat Comisia Europeană.

Premierul polonez, Ewa Kopacz, a discutat la telefon cu cancelarul german, Angela Merkel, pe această temă.

În Polonia, salariul minim brut este de 1,750 de zloţi (400 de euro), în timp ce în România salariul minim este, de la 1 iulie 2014, de 5,357 lei pe oră.

Comisia Europeană a cerut explicaţii din partea Guvernului de la Berlin, apreciind că decizia autorităţilor germane ar putea încălca legislaţia europeană. Berlinul are la dispoziţie 30 de zile pentru a da un răspuns.

De partea cealaltă, Executivul german consideră că aplicarea legii salariului minim inclusiv pentru şoferii care tranzitează Germania este permisă de legile UE.

”Unele aspecte ale acestei legi (Legea germană a salariului minim) referitoare la sectorul transporturilor ne-au fost aduse la cunoştinţă de unele state membre, dar şi de reprezentanţi ai sectorului transporturilor şi suntem în faza de cercetare a acestor îngrijorări”, a declarat, joi, răspunzând unei întrebări, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Christian Wigand.

Acesta a precizat că, săptămâna viitoare, comisarul pentru Ocuparea forţei de muncă, Marianne Thyssen, şi comisarul pentru Transport, Violeta Bulc, vor face o vizită la Berlin şi vor folosi această ocazie pentru a discuta şi acest subiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 1 =