Ministerul A..." />

MAE: Risc crescut de atentate cu bombă la Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Turcia, în Istanbul, că Direcţia Generală a Siguranţei din acest oraş atenţionează asupra riscului crescut de atentate cu bombă pe plan local. Potrivit informaţiilor existente, eventualele atacuri teroriste ar putea viza zonele aglomerate, secţiile de poliţie sau staţiile de autobuz şi de metrou, în special Taksim, Osmanbey, Yenikapı şi Hacıosman, utilizate de un număr mare de călători. foto

În ultima perioadă s-a remarcat o creştere a numărului de atacuri împotriva secţiilor de poliţie şi forţelor de ordine turceşti, ca urmare a operaţiunilor anti-teroriste desfăşurate de autorităţile turce împotriva ISIL şi PKK. La 20 iulie 2015, în localitatea Soruc de la graniţa turco-siriana, a avut loc un atentat cu bombă realizat de un militant al organizaţiei teroriste ISIL, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 32 de persoane şi mai mult de 100 au fost rănite. Se menţine, de asemenea, pericolul reprezentat de organizaţia terorista DHKP/C, în contextul în care, la 24 iulie 2015, o militantă a acestei organizaţii teroriste şi-a pierdut viaţa în cartierul Bagcilar din Istanbul, într-un schimb de focuri cu forţele de ordine.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor romani care se deplasează la Istanbul să manifeste prudenţă, să evite pe cât posibil utilizarea transportului în comun (metrou şi autobuz), frecventarea unor zone aglomerate şi staţionarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale şi a secţiilor de poliţie. În cazul observării unor colete suspecte, se recomandă părăsirea imediată a zonei.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro, pentru a obţine informaţii actualizate. Totodată, se reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 1 =