La Ministeru..." />

Lucrări de infractuctură pe POS Transport în Cluj

La Ministerul Transporturilor a fost semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru reabilitarea a 17 poduri / podeţe / tuneluri de cale ferată de pe raza Regionalei CF Cluj.

Valoarea totală a lucrării este de 142 de milioane de lei. Realizarea acesteia va duce la creșterea gradului de siguranţă a traficului feroviar de mărfuri şi pasageri pe calea ferată și la îmbunătățirea confortului călătorilor, prin mărirea vitezei de circulaţie.

Lucrările urmează să fie începute în vara acestui an și, potrivit calendarului, vor fi finalizate în iulie 2016. În perioada imediat următoare, vor fi gata documentațiile de finanțare pentru alte două proiecte de infrastructură.

Unul dintre acestea vizează modernizarea aeroportului din Iași, prin construirea unei piste noi și a unui terminal de pasageri, precum și prin extinderea platformei actuale de parcare pentru aeronave.

Pentru aceste lucrări va fi alocată suma de 258 de milioane de lei. Următorul proiect, în valoare de aproximativ 90 de milioane de lei, presupune realizarea Centrului Intermodal Brașov, care va permite transferul mărfurilor între modurile de transport, de la garniturile de tren către tiruri (și invers).

“Aceste proiecte, a căror valoare totală depășește 490 de milioane de lei, vor fi finanțate cu fonduri europene, din Programul Operațional Sectorial Transport, și vor fi realizate în următorii doi ani. Efectele vor fi creșterea confortului pasagerilor și îmbunătățirea condițiilor pentru transportul mărfurilor”, a declarat Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten − 6 =