Lobby pentru preluarea celor mai profitabile rute CFR Călători

Responsabilii CFR Călători lucrează intens la noul Mers al Trenurilor, care va intra în vigoare pe 15 decembrie a.c. Potrivit unor surse avizate, companiile feroviare private fac un lobby intens la Ministerul Transporturilor pentru acapararea celor mai profitabile rute, informează ziarul Puterea. foto

Ceferiştii au semnale că CFR Călători va renunţa la foarte multe tronsoane pe care a circulat până acum în exclusivitate, urmând ca acestea să fie cedate companiilor private. Pentru a împiedica scurgerea de informaţii referitoare la proiectul noului Mers al Trenurilor, conducerea CFR Călători l-a trecut în categoria documentelor secrete. 

Ceferiştii de la majoritatea regionalelor din ţară se tem că vor rămâne curând pe drumuri, dacă CFR Călători va decide să anuleze alte trenuri odată cu intrarea în vigoare a noului mers. Aceasta după ce compania a scos din circulaţie, în acest an, 150 de trenuri de persoane pe zi, considerate neprofitabile. Potrivit ceferiştilor, rutele concesionate au devenit brusc profitabile după ce au fost preluate de operatorii privaţi, cel mai edificator exemplu fiind trenul Bucureşti-Olteniţa, pe care nimeni nu mai circulă acum fără bilet.

În acest timp, veniturile CFR Călători s-au diminuat constant, iar angajaţii au informaţii că vor fi scoase din grilă alte trenuri, ceea ce va contribui decisiv la procesul de dezintegrare a companiei naţionale feroviare de călători.

De pildă, în zona Regionalei Timişoara, unde au circulat până în prezent doar trenurile CFR Călători, va primi drept de operare din decembrie şi compania privată Regiotrans. Astfel, CFR Călători, care avea un număr mare de abonamente în această zonă, va fi nevoită să-şi mute trenurile la alte ore, cu riscul de a-şi pierde majoritatea clienţilor fideli, spun ceferiştii. Mai mult, pentru ruta Timişoara-Jimbolia, unde există 400 de abonamente lunare, Regiotrans a venit cu solicitări de introducere în mers a unor trenuri suprapuse peste cele ale CFR Călători. Curios, sucursala de infrastructură Timişoara, care aparţine CFR SA – deci tot o firmă de stat – a aprobat traseele solicitate de Regiotrans şi a cerut CFR Călători să-şi mute trenurile la alte ore. CFR Călători Regionala Timişoara a refuzat, iar situaţia se tranşează acum la Bucureşti.

Într-o situaţie dificilă se află şi Regionala Braşov, unde au fost desfiinţate anul acesta toate trenurile directe spre Moldova şi multe din trenurile de legătură. Automat, călătorii au fost preluaţi de companiile private care circulă pe rutele respective. În plus, un fir de circulaţie este în reabilitare de mult timp, iar CFR Călători, în loc să vină cu soluţii de suplimentare a trenurilor, vrea să anuleze puţinele garnituri care mai circulă în zonă. „Pe Culoarul IV Paneuropean se defăşoară lucrări de modernizare, iar din această cauză, în 2013, faţă de anul trecut, CFR Călători a pierdut 40.000 de pasageri. Lucrările vor continua şi anul viitor, astfel că veniturile vor fi tot mai mici. În loc să suplimenteze numărul garniturilor pe raza Regionalei Braşov, CFR Călători vrea să anuleze anul viitor 25% din trenurile care mai circulă”, au declarat angajaţi din regională.

De menţionat că firmele private vor să preia în special trenurile regio, care au cel mai mare număr de călători cu abonamente, în special navetişti şi elevi. Multe din trenurile pe care CFR Călători vrea să le anuleze odată cu noul mers au un grad mediu de utilizare de peste 80%, iar în anumite perioade ale anului, de peste 100%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − six =