La Istanbul va fi inaugurat tunelul feroviar submarin „Marmaray”

La Istanbul va avea loc astăzi, la ora 13:00 (ora locală), ceremonia festivă de deschidere a tunelului feroviar pe sub strâmtoarea Bosfor – „Marmaray”. foto

Autorităţile turce speră că acest tunel va contribui la dezvoltarea comerţului între Europa Occidentală şi Asia, în special China, şi la reducerea transportului de marfă pe cele două poduri existente peste strâmtoarea Bosfor. Lucrările de construcţie a tunelului au început încă din anul 2004, însă au fost tergiversate de necesitatea efectuării unor săpături arheologice. 

Costul realizării acestui tunel, care are o lungime de 1,4 kilometri, a fost de patru miliarde de dolari, din care un miliard de dolari a fost investit de Banca Japoniei.

Premierul Victor Ponta a fost invitat de omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, să participe la ceremonia de inaugurare a tunelului. Vizita de o zi are loc cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la fondarea Republicii Turce, în 1923. Victor Ponta va fi prezent şi la dezvelirea unei plachete memoriale dedicate domnitorului Constantin Brâncoveanu şi celor patru fii ai săi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − nine =