Guvernul Federației Ruse..." />

KamAZ nu-și mai poate vinde acțiunile

Guvernul Federației Ruse a aprobat o listă de companii ale căror acţiuni pot fi vândute numai cu acordul său. În lista stabilită se regăsește și compania „Rostehnologhii”, principalul acţionar al producătorului rus de camioane KamAZ, care deține 49,9% din acţiuni. foto

În plus, alte cote din acțiunile gigantului auto sunt deținute de către companiile „Troika Dialog” (24,5%), Daimler AG (11%), KamAZ International Management (4,25%), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (4%) şi Decodelement Services (2,73%).

Pe 19 martie 2012 Serviciul Federal Antimonopol din Rusia a acceptat cererea companiei germane Daimler AG privind achiziționarea a 10% plus o acțiune ale KamAZ. Mai târziu, presa rusă a relatat că „Rostehnologhii” i-a propus grupului Daimler AG să procure un pachet de 25%. „Purtăm negocieri. Noi le-am oferit 25% din acțiuni, iar ei se mai gândesc”, a declarat directorul companiei ruse, Serghei Cemezov. În același timp, președintele Daimler Truck, Andreas Renschler, a declarat că Daimler nu intenționează să-și mărească participația la KamAZ, pe termen scurt. Potrivit lui, Daimler își va majora cota de acțiuni din cadrul KamAZ treptat, în trei sau patru ani.

Compania de stat „Rostehnologii” mai este acţionarul unic al fabricii de armament „Ijmas” și deține pachetul majoritar (58,32%) la fabrica de stat „Oboronprom”, care deține monopolul în industria de elicoptere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − seventeen =