Jumătate dintre maşinile second-hand la vânzare au kilometrajul ajustat

Aproape 50% din maşinile second-hand aflate la vânzare în România provin din Germania, iar fără ajustări de kilometraj preţurile nu ar fi competitive pe piaţa locală, potrivit unei analize.

„Fără ajustările de kilometraj, preţurile maşinilor aduse din Germania nu ar putea fi competitive pe piaţa din România. Dacă ţinem cont de faptul că 48% dintre maşinile aflate la vânzare în România provin din Germania şi dacă adăugăm şi o parte din restul maşinilor de pe piaţă, rezultă că cel puţin una din două maşini vândute în România nu are kilometrajul real.

De altfel, rezultatele unei analize statistice derulate asupra rulajelor maşinilor second-hand au arătat că aproximativ 70% dintre maşinile aflate la vânzare în România au kilometrajul semnificativ mai mic decât media.

În această situaţie este de aşteptat ca trei din patru români care vor achiziţiona o maşină second-hand în perioada următoare să nu ştie ce au cumpărat cu adevărat”, potrivit site-ului de consultanţă auto VeziCatFace.ro.

Concluziile analizei se bazează pe rezultatele unor comparaţii realizate la nivel de „preţ corect” pentru maşinile second-hand din cele două ţări, autorii analizei exemplificând cu trei dintre cele mai cumpărate maşini rulate din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight − 1 =