IRU şi BSEC-URTA analizează impactul ACTA asupra Transporturilor

Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI) a solicitat IRU şi BSEC-URTA să realizeze o analiză detaliată privind impactul ACTA asupra Transporturilor. Pe de altă parte, ARTRI solicită europarlamentarilor români o abordare critică, care i-ar duce la concluzia clară, anume că Acordul Împotriva Contrafacerii (ACTA) nu trebuie ratificat în această formă. foto

Asociaţia îşi doreşte ca, înainte de eventuala ratificare a ACTA, să se facă în România o dezbatere publică detaliată, pe sectoare de activitate, care să sprijine constituirea metodologiei de implementare a acestui acord. Reprezentanţii ARTRI au afirmat că neratificarea acestui acord nu păgubeşte cu nimic bunul mers al lucrurilor, la ora actuală existând remedii civile şi penale de indisponibilizare în vamă a mărfii susceptibile de contrafacere.

ARTRI atrage atenţia asupra faptul că există un risc crescut al amestecării măsurilor destinate controlului mediului virtual cu cele ale comerţului real. Aceasta, precum şi multiplele litigii care pot apărea între anumiţi producători şi transportatori, vor bulversa mediul de afaceri şi vor afecta direct veniturile firmelor de transport.

ACTA nu vizează doar Internetul. Prevederile lui se extind la întregul comerţ mondial. În prezent, documentul se află în dezbatere în Parlamentul European, care trebuie să decidă dacă îl ratifică sau nu.

ARTRI recomandă, în mod preventiv, membrilor săi să nu accepte comenzi de transport pentru mărfuri despre care ştiu că sunt contrafăcute. În schimb, dacă vor exista situaţii în care transportatorii vor avea probleme din cauza unui titular de drepturi de autor, asociaţia le va oferi asistenţă juridică tuturor membrilor săi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 − six =