Ioan Rus: Pitești-Sibiu nu se califică pentru autostradă, ci pentru drum expres

Tronsonul care leagă Pitești de Sibiu nu se califică pentru autostradă ci pentru drum expres, conform Master Planului General de Transport al României, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, în timpul prezentării documentului în fața membrilor Comisiilor de transport reunite din Camera Deputaților și Senat. foto

„Pitești — Sibiu, conform acestui Master Plan, se califică la regim de drum expres, dacă calculăm din punct de vedere economic, dar și având în vedere că Sibiu — Făgăraș — Brașov și tot ce înseamnă Valea Prahovei — Ploiești — București se califică la regim de autostradă, din cauza faptului că se canibalizează una pe alta și din cauză că Sibiu — Brașov — Ploiești — București este disponibilă pentru peste două milioane de persoane plus o activitate economică masivă existentă din București până în Sibiu, iar Sibiu — Pitești se califică la regim de drum expres pentru că se adresează unui număr de peste un milion de locuitori și o activitate economică deosebită în zonă”, a spus Rus, citat de Agerpres.

Și București — Alexandria — Craiova este un tronson potrivit tot pentru drum expres, potrivit ministrului de resort.

„Au fost discuții cu privire la București — Alexandria — Craiova, care nu se califică pentru autostradă, așa cum unii dintre colegii mei și-ar dori, pentru că se canibalizează cu București — Pitești — Craiova. Pentru a rezolva câteva zone ale țării noi avem nevoie de partea de vest a țării, Arad — Timișoara — Sibiu, de fapt Sibiul se rezolvă prin existența acelor autostrăzi la care se lucrează deja. Partea de nord — vest a țării se rezolvă prin continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, partea de centru a țării se rezolvă la Brașov, cu accesibilitate pe aceste două zone”, a explicat ministrul Transporturilor.

Ioan Rus a subliniat că nu sunt rezolvate, din punct de vedere al infrastructurii rutiere, Moldova, partea de sud-est a țării, respectiv Constanța — Tulcea, și nici zona de sud-vest a țării, în special Pitești — Craiova, unde există cel mai mare exportator român.

„Nu avem rezolvată Moldova, de aceea sunt planificate o autostradă și un drum expres, nu avem rezolvată partea de sud-est a țării, Constanța — Tulcea, unde este prevăzut un drum expres la patru benzi, ca să existe o accesibilitate și o conectivitate între sud-estul țării și zona centrală, și partea de sud-vest a țării, respectiv Pitești — Craiova, în condițiile în care la Pitești există cel mai mare exportator român. Asta va trebui rezolvată în varianta acelui drum expres sau, dacă bugetul va avea bani, să spunem că îl vom transforma în autostradă de mâine, vom vedea, și de asemenea se poate să rezolvăm acea zonă prin autostrada Pitești — Craiova cu ieșire la Calafat, unde vom avea de parcurs încă 40 de km și pe urmă pe Culoarul X, cel care vine din Belgrad”, a arătat Rus.

Conform Master Planului de Transport, România ar mai avea nevoie de 656 de kilometri de autostradă, care se vor adăuga celor 644 existenți, 2.226 de kilometri de drumuri expres, 2.674 kilometri de drumuri TransRegionale, 293 de kilometri de drumuri EuroTrans și 172 de kilometri de variante ocolitoare.

Costurile estimate pentru realizarea celor 656 km de autostrăzi, până în 2030, se ridică la 6,589 miliarde de euro, fără TVA, potrivit Master Planului General de Transport al României, iar pentru drumurile expres — 17,519 miliarde de euro, fără TVA.

Proiectele de autostrăzi prevăzute în Master Plan pentru a fi construite până în 2030 sunt: Sibiu — Brașov (103 kilometri), costuri estimate de 690 milioane de euro, fără TVA, Ploiești — Comarnic (49 kilometri, 310 milioane de euro, fără TVA), Craiova — Pitești (115 kilometri, 870 milioane de euro, fără TVA), Brașov — Bacău (158 de kilometri, 2,068 miliarde de euro, fără TVA), Gilău — Borș (177 kilometri, 1,534 miliarde de euro, fără TVA), Comarnic — Brașov (54 kilometri, 1,117 miliarde de euro, fără TVA), acest ultim proiect fiind și cel care se califică cel mai bine pentru autostradă, din punct de vedere al indicatorilor utilizați.

La capitolul drumuri expres, documentul prevede 16 proiecte: modernizarea centurii existente de sud a Capitalei, Bacău — Suceava, Suceava — Siret, Buzău — Focșani, Bacău — Focșani — Brăila — Galați, Turda — Halmeu, Găești — Ploiești — Buzău — Brăila, Lugoj — Craiova, București — Alexandria — Craiova, Sibiu — Pitești, Suceava — Botoșani, Pașcani — Iași — Ungheni, Târgu Mureș — Pașcani, Brașov — Pitești, Bacău — Piatra Neamț, Constanța — Tulcea — Brăila (inclusiv podul de la Brăila).

În prezent, România are 644 de kilometri de autostrăzi și niciun kilometru de drum expres.

Master Planul General de Transport este un document strategic integrat care va sta la baza planificării investițiilor în transporturi pentru perioada 2014 — 2030. Este un document obligatoriu, fără de care nu vor putea fi accesate fondurile structurale pentru transporturi în perioada 2014 — 2020, iar Ministerul Transporturilor îl va utiliza ca instrument suport în procesul de planificare a investițiilor în infrastructura de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − six =