..." />

Investiţia Wizz Air în România ajunge la circa un miliard de dolari

Wizz Air va adăuga a şaptea aeronavă Airbus 320 flotei sale din Bucureşti, investiţia totală a companiei pe piaţa din România ajungând la circa un miliard de dolari, de la începerea operaţiunilor pe piaţa locală, a anunţat Gyorgy Abran, director comercial Wizz Air. foto

Noua aeronavă va începe să opereze din 4 iulie şi va avea 19 zboruri săptămânale suplimentare pe rutele deja existente şi va fi prima aeronavă alocată bazelor din România echipată cu sistemul pentru vârful aripilor Sharklet, de economisire a combustibilului. 

„Vom introduce o a şaptea aeronavă la baza din Bucureşti, ceea ce ne va ajuta să creştem frecvenţa zborurilor pe anumite rute – cheie. Această aeronavă va veni odată cu 4 iulie. Toate aceste rute sunt esenţiale pentru reţeaua noastră, iar toate segmentele de clienţi folosesc aceste rute. Chiar şi clienţii de business vor găsi aceste rute mai atractive, pentru că un serviciu zilnic sau chiar cu o frecvenţă mai mare decât una zilnică atrage întotdeauna clienţii de business. Plus că sunt destinaţii către litoral, de vară, care sunt atractive şi pentru turişti”, a spus Abran, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, frecvenţele zborurilor vor creşte, iar prin noua investiţie vor fi transportaţi în plus 300.000 de pasageri în primul an.

Reprezentantul companiei a adăugat că Wizz Air îşi propune pentru 2013 să transporte un total de 3,3 milioane de pasageri din România, iar 1,8 milioane doar din Bucureşti.

“Cu 12 aeronave alocate celor patru baze româneşti, Wizz Air estimează să transporte peste 3,3 milioane de pasageri în acest an, din care 1,8 milioane doar de pe aeroportul Otopeni. Volumul de pasageri a crescut în România, şi din Bucureşti, mai mult decât media celorlalte rute. Această situaţie a fost valabilă şi în anii anteriori, dar tendinţa continuă”, a subliniat el.

Gyorgy Abran a reamintit faptul că, la finele anului trecut, compania a anunţat operarea unor rute noi către Alghero, Geneva şi Sardinia, acesta urmând să intre în operare în luna mai.

“Am anunţat noi rute către Girona şi Perugia, iar ulterior către Tel Aviv şi Dubai, ceea ce arată că există un portofoliu foarte mare de destinaţii pe care îl deservim din Bucureşti în 2013. Acest lucru este reflectat în investiţiile noastre şi în locurile de muncă pe care le-am creat, dar şi în faptul că am devenit compania aeriană preferată a României – şi pot spune asta cu toată încrederea, pentru că cifrele arată că suntem cea mai mare companie aeriană din România. (…) Oricare ar fi dinamica pieţei, noi vom rămâne aici şi vom continua să ne deservim clienţii şi să creştem în continuare”, a conchis Abran.

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-fare, low-cost din Europa Centrală şi de Est şi operează o flotă de 43 de aeronave Airbus A320 de la 16 baze, 270 de rute făcând legătura cu 94 de destinaţii din 33 de ţări.

Potrivit reprezentanţilor companiei, aeroflota Wizz Air este cea mai nouă şi cea mai curată din Europa, punându-se foarte mult accentul pe reducerea emisiilor de carbon. Vârsta medie a aeronavelor noastre este de 3,5 ani, ceea ce ajută la reducerea emisiilor şi la asigurarea unei mai mari fiabilităţi aeronavelor.

În România, Wizz Air operează, în prezent, 63 de rute naţionale şi internaţionale.

Compania a fost preferată de 13,5 milioane de pasageri, în 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 − 3 =