Investigație BBC: Șoferii de camioane, inclusiv din România, trăiesc cu lunile în cabine

Șoferii de camioane, printre care și români, care transportă bunuri în vestul Europei pentru retaileri precum Ikea și alte companii trăiesc în cabinele camioanelor mai multe luni, din cauza salariilor mici, notează Profit.ro, cu referire la o investigație BBC. foto

Unii dintre șoferi, angajați ai companiilor est-europene folosite de Ikea la transportul mărfurilor, câștigă mai puțin de 3 lire sterline pe oră.

Reprezentanții Ikea s-au declarat „întristați” de mărturiile șoferilor cu care a discutat BBC.

Emilian, un șofer român care transportă bunuri pentru retailerul suedez în statele vestice, prezentat ca exemplu în reportajul BBC, susține că stă și câte patru luni în camionul pe care îl conduce, în condițiile în care salariul lunar de aproximativ 477 euro nu îi permite să achite costul de cazare în țările pe care le tranzitează.

Cel mai recent, Emilian a fost trimis în Danemarca, unde șoferii sunt plătiți cu circa 2.200 euro pe lună. Potrivit legislației UE, șoferii detașați temporar de țara în care își au rezidența ar trebui să aibă garantat salariul minim al țării gazdă, precum și condiții decente de trai. Acest lucru nu se întâmplă însă de fiecare dată, deoarece angajatorii au găsit metode pentru a exploata lacunele din lege, scrie publicația britanică.

În plus, nu este mereu respectată nici perioada minimă de 45 ore pe săptămână în care șoferii ar trebui să se odihnească departe de camion, perioadă stabilită tot de legislația UE.

Șoferul român lucrează pentru o subsidiară din Slovacia a companiei de transport norvegiene Bring și este plătit ca și cum ar lucra în Slovacia, chiar dacă nu muncește efectiv în această țară.

Reprezentanții Bring susțin că Emilian este cel responsabil pentru pauzele pe care ar trebui să le ia și că este liber să se întoarcă acasă oricând dorește.

Șoferul român nu este singurul în această situație. Jurnaliștii BBC prezintă ca exemplu șoferii din Republica Moldova, care câștigă un sfert din salariul lui Emilian – 150 euro în medie pe lună.

Recent, au fost inițiate acțiuni legale împotriva unora dintre contractorii Ikea. Luna trecută, un judecător din Olanda a hotărât că Brinkman, o companie care transportă flori pentru Ikea în Marea Britanie și Scandinavia, încalcă legislația europeană. Compania plătește salarii neconforme cu legea olandeză, iar condițiile în care lucrează șoferii sunt inumane, potrivit Curții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 5 =