Interviu cu Ministrul Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova

Autorităţile de la Chişinău intenţionează „să treacă Prutul” cu autostrada Unirii (Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni) pe care vor să o aducă până la Chişinău, în acest sens urmând să fie construit, într-un proiect-cheie cu România, un pod la Ungheni, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova, Chiril Gaburici.

Acesta a vorbit despre proiectele bilaterale stabilite în şedinţa comună a Guvernelor din România şi Republica Moldova, care a avut loc săptămâna trecută la Bucureşti, printre care se numără construirea ecartamentului pentru calea ferată moldovenească, eliminarea tarifelor de roaming, ce ar putea avea loc în prima jumătate a anului viitor, colaborarea în domeniul turismului.

Ministrul a precizat, totodată, că până la finele anului 2019 conducta Iaşi-Ungheni ar putea deveni operaţională, astfel încât să poată începe importul de gaze din România.

AGERPRES: Săptămâna trecută a fost şedinţă comună a guvernelor din România şi Republica Moldova. Care au fost principalele proiecte şi direcţii de colaborare stabilite în acea şedinţă?

Chiril Gaburici: În primul rând vreau să menţionez şi şedinţa Comisiei mixte care a avut loc în data de 14-15 noiembrie 2018, unde s-a lucrat mult şi colegii din ambele părţi au pregătit totul pentru această şedinţă comună de guvern. Sunt câteva proiecte mari, grandioase le-aş numi eu, în care noi vedem cooperarea şi implicarea ambelor state, atât Moldova, cât şi România.

În primul rând, vorbim despre calea ferată a Moldovei şi ecartamentul european care lipseşte în Republica Moldova şi noi am iniţiat un proiect care ar uni Republica Moldova cu România sau cu Europa. Deci, construcţia unui ecartament ar fi unul dintre proiecte.

Am discutat despre mai multe poduri care ar uni Republica Moldova cu România şi unul dintre ele este podul din regiunea oraşului Ungheni, care urmează să unească autostrada Târgu Mureş-Neamţ-Iaşi-Ungheni. Acesta este un proiect de infrastructură foarte, foarte mare.

Vezi interviul integral aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 3 =