Min..." />

Întâlnire a ministrului Transporturilor pentru Master Plan

Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a participat astăzi, 18.03.2014, alături de reprezentanți ai instituției pe care o coordonează și ai companiilor din subordine, la o întâlnire cu reprezentanții AECOM pentru a analiza stadiul Master Planului General de Transporturi.

„Obiectivul Master Planului General de Transporturi este de a constitui o bază strategică și coerentă pentru programarea investițiilor în domeniul transporturilor. În acest sens, trebuie să depunem un efort comun, astfel încât proiectele tuturor beneficiarilor să se regăsească în Master Plan.

Acesta din urmă trebuie să respecte metodologia recomandată de Comisia Europeană și normele privind finanțarea și, totodată, prioritizarea proiectelor se va face în corelare cu politicile naționale.”, a declarat ministrul Dan Șova.

Domnia-sa a solicitat un efort susținut, atât din partea reprezentanților Ministerului și a companiilor din subordine, cât și din partea consultanților, pentru actualizarea și soluționarea tuturor aspectelor ce țin de livrarea la termen a proiectului.

În acest sens, s-a convenit asupra unui plan de lucru comun pentru perioada imediat următoare. Master Planul va urmări ajustarea și dezvoltarea infrastructurii, precum și îmbunătățirea serviciilor de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − 13 =