Infrastructura adiacentă podului Vidin-Calafat din România este aproape gata

Lucrările de construcţie şi montaj, prevăzute pentru infrastructura adiacentă celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Vidin-Calafat, de partea română, au fost îndeplinite în proporţie de 99%, a declarat arhitectul-şef al Calafatului, Constanţa Vărzaru, citată de postul naţional de radio din Bulgaria, BNR, via Rador. foto

Aceasta a adăugat că, de îndată ce se va finaliza construcţia podului, autovehiculele vor avea la dispoziţie pentru circulaţie o infrastructură adiacentă modernă. Constanţa Vărzaru a precizat însă că la una dintre ieşirile din Calafat, pe şoseaua spre oraşele Craiova şi Bucureşti, există o porţiune de drum de 42 de kilometri care nu se află într-o stare tehnică bună.

Constanţa Vărzaru a remarcat un interes crescut al investitorilor din zonă. Anual în acest oraş se acordă 70 – 80 de aprobări pentru construirea de restaurante şi parcări, în special în zona şoselelor care leagă Calafat de Craiova şi Bucureşti.

Construcţia celui de-al doilea pod peste Dunăre trebuia să fie finalizată în luna octombrie a anului 2010, însă au existat o serie de întârzieri semnificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =