Pe 19 april..." />

Inelul Mării Negre, un proiect vital pentru Eurasia

Pe 19 aprilie 2007, valul crizei nu ajunsese în estul Europei. Statele membre OCEMN au semnat la Belgrad un acord, prin care conveneau să construiască o autostradă inelară în jurul Mării Negre.

Documentul, semnat de membrii Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, relua ideea cooperării economice de-a lungul legendarului „Drum al Mătăsii“, generoasă pentru statele din regiune.

Fiecare stat participant are importanţa sa. Autostrada urmează să aibă 7.140 km şi să străbată Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia, Ucraina şi Serbia. Rusia manifestă suspiciuni faţă de expansiunea UE şi pretinde că va face singură autostrada, eventual cu Ucraina.

La finele lui decembrie 2010, preşedintele rus Dmitri Medvedev a promulgat legea de construire a autostrăzii pe teritoriul Rusiei. Opt state OCEMN sunt favorabile Inelului Mării Negre. Dincolo de suspiciunile din zonă, ce pot fi depăşite prin dialog diplomatic, problema sunt banii.

Costurile ar depăşi un miliard de euro. Nu e o sumă imposibil de găsit dacă există înţelegere. Inelul va spori legăturile comerciale, economice, umanitare şi turismul la Marea Neagră şi în întreaga Eurasie. Pentru transportatori ar fi o mină de aur. Un TIR ce pleacă din Novorossiisk, de exemplu, va înconjura marea, lucru acum imposibil.

Când banul care dictează lipseşte Problemele apar din cauza suspiciunilor interstate şi din cauza investiţiilor necesare. Tronsonul românesc de 417 kilometri ar avea traseul (vamă) Giurgiu – Bucureşti – Ploieşti – Focşani – Tecuci – (vamă) Albiţa. Există pe această rută câteva porţiuni de drum expres, restul e şosea.

Modernizarea ar costa aproximativ 2,2 miliarde de euro şi nu e printre priorităţile anului 2012, a comunicat Ministerul Transporturilor. De ce? Nu sunt bani. În sud, Bulgaria promite să-şi termine propriul tronson până în anul 2017. Dar caută şi ea bani.

Ca să atragă fonduri structurale, Sofia a schimbat numele autostrăzii, făcând o extensie a Autostrăzii Trakia. Dacă Bulgaria şi România sunt conductorii politici direcţi ai politicii UE în regiune, Azerbaidjan, Georgia, Armenia, Republica Moldova, Ucraina şi Turcia aprobă politic iniţiativele europene.

Chiar dacă interesele lor nu sunt întotdeauna luate în considerare. UE face eforturi semnifi cative pentru a-şi extinde prezenţa în regiune, gândită ca o punte Europa – Caspica. Interesul: zăcămintele de hidrocarburi. În plus, Marea Neagră a devenit crucială în exercitarea controlului rutelor de transport şi conductelor, cărora europenii le acordă o atenţie crescută, în contextul securităţii energetice.

În noiembrie 2010, Medvedev şiomologul său ucrainean Ianukovici au semnat un acord de construire a unui pod peste Strâmtoarea Kerci, care va face parte din viitoarea autostradă.

Podul va lega Marea Azov de Marea Neagră. Rusia grăbeşte construirea „Drumului Mătăsii“ în jurul Mării Negre şi din perspectiva dezvoltării infrastructurii de transport pentru Olimpiada de Iarnă 2014 de la Soci. În plus, a propus elaborarea unui program pentru Coridorul de transport Europa – Caucaz – Asia.

Acest coridor ar porni din Franţa şi ar trebui să ajungă în China. Inelul de la Marea Neagră e prevăzut ca verigă a sa. Dar suspiciunile duc la afi rmaţii deplasate. „Se încearcă eliminarea Rusiei din regiunea Mării Negre“, titra de la Moscova „Nezavisimaia Gazeta“. Cine poate exclude Rusia din proiect? Occidentul, desigur.

Moscova se teme deci de apropierea Occidentului de Asia Centrală, care ar trebui să rămână un El Dorado rusesc. Realitatea însă contrazice categoric pornirile Kremlinului.

Porturile de la Marea Neagră aşteaptă investiţii internaţionale. În ultimii ani politica UE la Marea Neagră s-a schimbat dramatic, devenind coordonată pe termen lung şi orientată spre rezolvarea problemelor concrete. Un document prin care UE şi-a manifestat tendinţa de consolidare a influenţei la Marea Neagră e rezoluţia Parlamentului European din 20 ianuarie 2011.

Documentul, numit „Strategia UE la Marea Neagră“, se bazează pe alt act, ce a fundamentat intenţiile UE: „Sinergia Mării Negre“, lansat în 2007. „Sinergia“ a stabilit intenţiile UE în regiune: democraţie; respectarea drepturilor omului; securitate; rezolvarea „conflictelor îngheţate“; direcţii de evoluţie pentru energie şi transport, pescuit şi comerţ. Este clar de ce e Rusia deranjată. O trăsătură distinctivă a „Strategiei“ e includerea în bugetul UE a fi nanţării programelor prioritare regionale.

Documentul stipulează necesitatea construirii unui mecanism coordonat de punere în aplicare a Strategiei pentru regiunea Dunării şi a celei de la Marea Neagră, ca model unitar de politică externă UE.

Depinde în ce cheie priveşti aceste lucruri. Poate fi vorba despre dezvoltare economică, cooperare, deschidere, democraţie, libertate, idealuri generoase. Însă „Nezavisimaia Gazeta“ (NG) înţelege altceva: „UE intenţionează să lupte pentru a prelua conducerea la Marea Neagră, statuându-şi juridic drepturile în regiune.

Iniţiativele UE vor mări rivalitatea regională, în primul rând cu Rusia, care, deşi partener strategic, e finalmente concurent principal“. Pentru a reduce influenţa rusă, crede NG, europenii îşi propun formarea unei alianţe de state la Marea Neagră.

Consolidându-se, aceasta va reduce infl uenţa Rusiei. Nu întâmplător Marea Neagră a fost declarată „mare europeană parţial-interioară“ şi „ avantaj geografic predominant european“. Voalat, susţine publicaţia rusă, UE încearcă să-şi extindă influenţa. Pentru punerea în aplicare a planurilor, UE se bazează pe Bulgaria şi România.

La realizarea expansiunii, noi şi bulgarii am juca rol de frunte, consideră analistul rus Serghei Sergheevici Jilţov, doctor în ştinţe politice, directorul Institutului pentru probleme internaţionale contemporane. Miza e accesul la zăcămintele de petrol şi gaze, ca şi controlul rutelor de transport spre pieţele externe.

În pofida situaţiei economice grele, România desfăşoară o activitate deosebită, pentru a deveni jucător regional influent în tranzitul gazului şi petrolului: „Lucrul se poate remarca prin ambiţiile politice flagrante ale Bucureştiului de a deveni lider. Europenii acordă sprijin politic şi financiar Bucureştiului, ce a captat sensibil starea de spirit de la Bruxelles privind proiectele de livrare a hidrocarburilor către UE, ocolind Rusia“, arată „Nezavisimaia Gazeta“.

Bulgaria şi România sunt participanţi la proiectul AGRI (Azerbaijan – Georgia – România Interconnector) pentru livrarea spre Europa de gaz azer lichefiat, prin terminalele din Georgia (Kulevi) şi România (Constanţa).

Sprijinul acordat de UE şi ambiţiile Bucureştiului pot fortifica poziţia României în regiune, arată NG. UE, indiferentă faţă de Ucraina O atitudine diferită manifestă UE faţă de Ucraina, ce are cea mai lungă linie de ţărm la Marea Neagră, cu 19 porturi şi un mare potenţial geopolitic.

„Strategia“ nu menţionează Kievul, care însă e proactiv şi încearcă să atragă investitori la propriul proiect de terminal de prelucrare a gazului de la Odessa, Feodosia sau Oceakov, pretinzând implicarea în proiecte europene.

Iniţiativele ucrainene provoacă UE îndoieli serioase generate de crizele politice interne, dar şi de reacţiile externe. Ca urmare, Ucraina e în afara proiectelor europene. UE vrea în primul rând dezvoltarea porturilor europene de la Marea Neagră şi Dunăre, inclusiv Constanţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Varna şi Burgas.

E greu ca UE să lase Kievul în pace de tot însă, chiar în cazul unei poziţii ucrainiene neutre. Nu există o garanţie că eforturile Rusiei vor duce la o reorientare prorusă a politicii ucrainiene în regiunea Mării Negre. Aceasta înseamnă că Rusia are nevoie de propriul proiect la Marea Neagră, crede Jilţov.

Şi nu e vorba doar de consolidarea prezenţei la Marea Neagră, ci de a menţine influenţa rusă în Caucaz, la Marea Caspică, pe Dunăre şi în Balcani. De măsura în care Rusia îşi afirmă drepturile va depinde şi libertatea de manevră. În caz contrar, riscă să fi e blocată pe direcţia geopolitică sud-vest.

Depind multe de faptul că Rusia va fi capabilă sau nu să negocieze cu Ucraina, ea însăşi într-o situaţie dificilă, cedând constant poziţii geopolitice. Dezvoltarea Ucrainei va fi determinată de nivelul de cooperare cu Rusia, inclusiv în regiunea Mării Negre.

Cel puţin, acordul privind Flota Mării Negre şi refuzul Ucrainei de intrare în NATO creează anumite condiţii politice de care ar putea benefi cia Kievul.

Un rol important îl pot avea proiectele comune economice şi umanitare. De exemplu, crearea unei noi euro-regiuni: Ţinutul Krasnodar – Crimeea, unde se pot pune în aplicare proiecte regionale, cum ar fi Podul Kerci, Inelul Mării Negre ori modernizarea porturilor de la Marea Neagră şi a infrastructurii portuare.

E adevărat, frontul euro- atlantic a depăşit spre est România. Experţii ruşi refuză însă realitatea şi încearcă să-i convingă pe politicieni să atragă definitiv şi irevocabil Ucraina de partea Rusiei. Cum arată şi acest proiect generos al Inelului Mării Negre, nu mai există loc pentru pornirile autarhice ale Moscovei, fi indcă ar fi mai ales în detrimentul poporului rus. Argumentele pentru atragerea Kievului au uneori aspecte comice.

Jilţov spune că „în Ucraina nu trebuie să existe impresia că fortifi carea României e o iniţiativă privată a Bucureştiului“. El afi rmă că tendinţele românilor „reflectă planurile UE, ce ar duce la consecinţe negative pentru Kiev şi Moscova.

Mai ales că Ucraina nu este în stare să reziste la expansiunea europeană la Marea Neagră“. Conspirativita e în floare. Apariţia „Strategiei“ nu ar fi inofensivă, ci „refl ectă bazele conceptuale ale dezvoltării UE. GUAM, „Parteneriatul Estic“, „Sinergia“, iar acum „Strategia“ sunt dovezi că UE, cu sprijinul SUA, construieşte un sistem de relaţii internaţionale, în care rolul şi infl uenţa Rusiei să fi e cât mai mici“. Realitatea va fi însă mai puternică decât fabulaţiile Kremlinului şi va învinge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 3 =