Într-o ţară în care şi fraţii îşi dau în ca..." />

Inelul lui Decebal

Într-o ţară în care şi fraţii îşi dau în cap pentru haturi, răzoare, un zarzăr sau un corcoduş, apoi rămân duşmani până la moarte, Emil şi Octavian Dima din Stroieşti, Gorj, fac o plăcută notă discordantă. Şi-au ridicat case în aceeaşi ogradă, unde le place să se înconjoare de prieteni când au răgaz.
„Frate-meu a greşit puţin. A pus gardul cam strâmb”, îmi arată Octavian cu mâna o linie imaginară prin mijlocul ogrăzii, acolo pe unde nu a trecut niciodată un gard. I-am cunoscut la nedeea de Sfântul Ilie. Aşa spun  ei – tot ca momârlanii – la hramul bisericii, când satul se umple de urmaşii plecaţi departe. Octavian e musafir rar pe-acasă.
Aleargă prin toată ţara cu afacerile lui. Toată povara pensiunii de-acasă cade pe umeii lui Emil, fratele mai mare. A cumpărat o parte din lunca Sohodolului. A adâncit albia şi le-a făcut turiştilor rampe şi trambuline prin plopi pentru sărituri în apă. După o baie bună, merge şi o bere rece la… „Lostriţa”, cârciuma lui Emil.
Vrea să-şi dezvolte pensiunea pentru agroturism. Îi provoacă pe musafiri să cunoască viaţa de fermier: îi duce cu el la coasă, acolo vor lua masa de prânz direct pe brazda de fân, le arată cum se face pâinea la cuptor, cum se fierbe ţuica la căzăniţă…
Dacă vor! Îi duce pe Vale, să vadă cum se ascunde râul şi cum iese cine ştie unde prin „Nările Sohodolului”, până sus, la Inelul lui Decebal, care veghează toată calea cu ochiul albastru din Cer. Printre aceste stânci ascuţite, care îţi taie respiraţia, s-au turnat filme: „Iancu Jianul”, „Zestrea Domniţei Ralu”, „Petrolul, Aurul şi Ardelenii”.
Este colecţionar de obiecte şi meşteşuguri vechi. Se mândreşte cu un poştalion legat numai în fier, pentru că dacă se răsturna rămâneau coletele întregi: „Cu căruţa asta s-a plimbat Lazarov”. Păstrează cu sfinţenie batoza străbunicului Pârvu Dima.

Matca pune prima pontă în noaptea de Crăciun

Emil Dima este membru în Congresul Naţional de Apicultură. Un motiv în plus ca să-l cunosc mai bine. Totdeauna am crezut că prisăcarii ar fi nişte oameni cu un har anume. S-a născut pe 9 noiembrie 1959.
Un numerolog care nu l-a văzut niciodată mi-a spus că omul este incomod pentru cei din jur: „Dominator, puternic, inteligent şi sclipitor, chiar nociv uneori pentru ceilalţi. Un om cu o viaţă grea, plină de suferinţă, dar să nu-i spui asta. Se bat în el mai multe suflete. Munceşte mult, ajunge în vârful piramidei. Are minte iscoditoare, caută mereu alte proiecte”.
„Noi am băgat în ţară milioane de dolari pe mierea exportată de statul roman. Românul şi albina sunt legaţi unul de altul, şi prin religie, şi prin existenţa lor. Prima pontă – primul ou pe care îl face matca – o pune în noaptea de Crăciun, adică în noaptea Naşterii Domnului.
Prima roire o face în ziua Împăraţilor Constantin şi Elena. Până atunci, roiul nu pleacă. Omul, când vine pe lume, i se pun ursitorile care sunt unse cu miere de albine. Primul păr care i se tunde copilului se pune în ceară de albine, cu un bănuţ de argint.
Când pleacă din această lume, i se luminează calea către cele veşnice cu cele patru lumânări şi statul de pe piept, care, obligatoriu, sunt din ceară de albine”.
Omul nu este etnolog. Bătrânii lui au fost chiaburi şi comuniştii nu i-au îngăduit să studieze. Uimeşte însă prin înţelegerea lucrurilor.
Ar trebui poate să insistăm puţin aici. „Statul de pe piept” este „toiagul”, „colinda” din alte regiuni ale României. Femeile fac o lumânare de ceară cât lungimea mortului („statul de om”), pe care o răsucesc în spirală. Lumânarea va arde pe o icoană pe pieptul mortului şi va rămâne să ardă integral şi după înmormântare, acolo unde s-a prăpădit omul.

„Într-un stup bezmetic se întâmplă ca în ţara noastră”

Nu am pierdut prilejul şi l-am întrebat ce face cu un stup bezmetic. „Există două posibilităţi de remediere. Într-un stup bezmetic, matca ucide tot puietul şi atunci luptătorii o omoară. Apoi lucrătoarele încep să depună ouă. Iei toate ramele şi le scuturi în stup bine. Laşi stupul aşa 24 de ore.
Apoi, iei o ramă cu miere şi o ramă cu puiet proaspăt de matcă, ouat de o zi, din alt stup şi le pui în stupul bezmetic. Dacă familia îşi revine, începe imediat să-şi tragă botcă. Dacă nu face aşa, îl iei şi îl duci la 20-30 de metri de stupină şi îl scuturi, iar albinele se împrăştie la toţi ceilalţi stupi.
Într-un stup bezmetic, se întâmplă ca în ţara noastră: încep să se certe, nimic nu mai merge normal. Matca are acum două gărzi de corp. Albinele lucrătoare preiau conducerea şi depun ouă, dar au organe genitale atrofiate, deci nu pot face pontă, însă ele au convingerea că pot.
Munca lor devine inutilă. Şi omoară matca, apoi ucid orice altă matcă pe care încerci s-o bagi în această familie răvăşită, omoară orice botcă, chiar dacă i le bagi în colivie. Nu mai vor nimic. Aşa apare anarhia, când nimeni nu mai ascultă de nimeni şi de nimic, dar fiecare crede că poate conduce”.

„Noaptea pe fulgerătură”

Uimit de poveştile lui, îl întreb de unde le ştie. „Dacă vrei să fii, luminează-te şi vei fi! Dacă vrei să exişti, voieşte şi vei putea! Am învăţat tainele prisăcarilor din familie. Tot neamul meu, de 200 de ani, cât am putut cerceta, creştem albine, cai şi facem mori la Slivileşti. Eu am fost un autodidact fiindcă nu aveam voie la studii superioare din cauza originii nesănătoase. Dacă m-am izbit de ceva, am citit.
Au fost arestaţi bunicii dinspre tată, dinspre mamă, l-au arestat pe tata. Erau gospodari, chiaburi. Bunicul dinspre tata a făcut parte din escadronul de cavalerie al mareşalului Ion Antonescu.
S-a întors de pe front şi l-au arestat ca trădător de neam. I-au dat 10 ani. „Eu nu am trădat pe nimeni, am trecut Prutul să luăm Basarabia înapoi, să reîntregim neamul. Pe cine am trădat?”, a spus în faţa instanţei. „Mai daţi-i 5 ani!”.
Bunicii mei după tată aveau 170 de hectare când au venit comuniştii, iar bunicii după mamă 180 de hectare. Aveau cinci mori de la Slivileşti până în Valea Motrului.
Fratele  bunicului dinspre tată a fost căpitan de judeţ. Cântecul „Căpitane de judeţ” a fost dedicat lui. El s-a dus în târg şi l-a prins pe un hoţ de cai. A pus mâna pe el şi l-a luat. „Da, eu sunt, dar de unde ştii?” „Din privire” „Dacă mă lăsaţi, nu mai fur cai cât voi trăi. Şi pe dumneata te bag în istorie într-o lună”. Peste o lună, căpitanul s-a dus iar în târg, iar hoţul a pus lăutarii să-i cânte „Căpitane de judeţ”:
„Foaie verde  foi de prun,/ Spune, spune, hoţ bătrân,/ Spune caii cum se fur./ Noaptea pe fulgerătură, / Când e negură şi lună,/ Când e negură şi ceaţă,/ Atuncea caii se-nhaţă./ Dă-mi drumul pe la chindie/ Şi-ţi aduc o herghelie,/ Lasă-mă pân-la amiaz/ Că-ţi aduc vânăt şi breaz./ Ţi-aduc tata cailor/, Mama armăsarilor”.
Tata a fost arestat de şapte – opt ori. Creştea o fată de suflet şi, când a înţeles că vin comuniştii, i-a făcut casă. Doda Veta. I se spunea Veta lui Dima. Au prins-o securiştii şi i-au pus degetele în tocul uşii să spună unde e. Că ea se ducea şi-i ducea mâncare. Nu a vrut să spună şi a rămas cu degetele zdrobite toată viaţa”.
După 1990, a vrut să îndrepte lucrurile. Mai întâi, l-a reabilitat pe bunicul lui. Apoi, s-a judecat 12 ani cu statul român pentru a recupera bunurile bătrânilor confiscate de comunişti.
Cu chiu, cu vai, a primit 523 de milioane de lei vechi – contravaloarea unei mori, a unui gater, banii pentru piua de dimii, fabrica de ulei, o pivinţă, o casă, magazii, ocoale de porci şi grajduri. Cu banii recuperaţi nu a reuşit să-şi cumpere măcar un gater.
A participat la licitaţie ca să răscumpere unele obiecte după tâlhărie. Inclusiv un cazan de ţuică de 380 de litri meşterit la Baia Mare, cu monograma familiei dăltuită pe el: „Ion I.P. Dima”. Tata a avut un tractor LanzBuldog cu pinteni, un camion Chevron pentru a căra porcii la Petroşani, o Skoda.
„M-am dus cu bonul să iau bunurile după licitaţie”. Mi-au zis: „Cântarul şi căzăniţa le-a luat altcineva” „Bine, dar eu am licitat, am plătit. Sunt ale mele. Este monograma familiei mele”. Până la urmă am renunţat. Ce era să fac? Să mă judec iar cu Dădălău, secretarul de partid? Am obosit”.
Pângăria din ziua de nedee
Emil retrăieşte un moment teribil din copilărila lui. „În 1963 bătrânii erau la puşcărie. Veneam cu căruţa, cu mama şi bunica la o nedee, la Şiacu. Nedeea e hramul bisericii din sat. Fratele meu mai mic era abia născut, mama îl ţinea în braţe. Când bunica a băgat căruţa pe un pod, caii au început să fornăie. Mama s-a dat jos să deschidă poarta. Atunci au ieşit de sub pod securiştii. Au violat-o pe mama şi bunica s-a dat jos şi le-a spus: „Lăsaţi-o pe ea că are copil mic, abia l-a născut şi luaţi-mă pe mine”. Mama a bolit apoi toată viaţa până a murit”. Am întors capul spre pietrele Sohodolului. Nu mai puteam să mă uit în ochii lui. Parcă mă simţeam vinovat de un păcat colectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − eight =