CNADNR a î..." />

Încasări CNADNR de două milioane de euro în 10 luni

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încasat, în primele zece luni ale anului, circa două milioane de euro din valoarea amenzilor aplicate de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Teodora Trandafir, într-un briefing de presă. foto

Potrivit acesteia, în urma unor noi prevederi legislative, adoptate în ultima şedinţă de Guvern, cuantumul sancţiunilor aplicate de ISCTR va fi vărsat integral la bugetul de stat, în condiţiile în care, până acum, doar 10% mergea la bugetul de stat, iar 90% la CNADNR. 

”Vreau să precizez că până acum 10% mergea la bugetul de stat şi 90% la CNADNR. Din această sumă, CNADNR a încasat în primele zece luni din 2013 circa două milioane de euro”, a spus Teodora Trandafir.

De asemenea, conform modificării OG 26/2011, procentul plătit din încasările Autorităţii Rutiere Române către ISCTR a fost redus de la 60% la 20%.

În plus, un nou articol prevede că amenzile neîncasate vor fi preluate de Ministerul Finanţelor Publice, ceea ce înseamnă că persoanele fizice şi juridice vor putea fi executate silit pentru neplata acestor amenzi, a adăugat reprezentantul MT.

Executivul a adoptat, pe 30 octombrie, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea art. 3, lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − fourteen =