grecia si germania in disputa

Înapoi la datorie! Înapoi la omenie!

Grecia și Germania abia dacă își mai vorbesc melodioasa limbă europeană. De ceva vreme și-au ridicat vocile una la cealaltă. Înapoi la omenie!, strigă Grecia către Germania. Înapoi la datorie!, strigă Germania către Grecia. Și fiecare se crede îndreptățită să își apere comoara văzută, uitând de cea nevăzută.

Comoara văzută a grecilor este mândria lor ca popor ortodox și independența câștigate cu preț de sânge. Grecii se văd nedreptățiți de UE, care i-a transformat în câteva decenii în „provincie turistică“ și trași pe sfoară de politicienii lor, care au făcut jocurile altora. Li s-a promis o prosperitate uluitoare și ei au luat cu asalt băncile, spre a face rost de sume exorbitante. Cine călătorește prin Grecia, întâlnește la tot pasul case nelocuite, care aparțin multor familii îndatorate pe zeci de ani. De nevoie și de frica închisorilor, mulți muncesc prin Australia, SUA, Marea Britanie și prin alte locuri îndepărtate. Acest popor mândru al grecilor a fost călăuzit spre un „tărâm inaccesibil“. Pe drum, conducătorii lor au înțeles că s-au rătăcit în planurile altora și că va mai dura multă vreme până vor afla o ieșire. Comoara văzută a germanilor este mândria lor ca rasă de meseriași și, aparent, a lor independență financiară, câștigate cu preț de sudoare. Germanii se văd neînțeleși în UE și se socotesc, conform statisticilor, motorul economiei continentale. Ei își arogă statutul de primus inter pares, lăsând să se înțeleagă că au dejucat intențiile ultime ale UE, structură suprastatală construită spre a evita o nouă ridicare în forță a Germaniei. Cine călătorește prin metropolele Germaniei, întâlnește astăzi o sumedenie de cartiere rezidențiale cu apartamente luxoase, ale căror prețuri au explodat. Germanii tind tot mai sus și sar ca arși când aud că mari sume din taxele plătite de ei merg spre „hoții și leneșii de greci“. Dar grecii (ortodocși) și germanii (protestanți, catolici etc.) stau pe o comoară și mai mare: omenia, dragostea, compasiunea, înțelegerea că toate sunt trecătoare și că întrajutorarea la nevoie este semnul unei avuții lăuntrice. Ce se întâmplă astăzi prin cancelariile europene stă însă sub semnul neomeniei, al indiferenței, al egoismului. Iată de ce noul articol al Excelenței Sale, domnul ambasador Leonidas Chrysanthopoulos, stă sub semnul unei duble negații: „o Uniune Europeană care-şi încalcă propriul Tratat încetează să mai fie o Uniune Europeană, devenind o Uniune Non-Europeană, care se foloseşte de nişte «non-documente»“.

Daniel Mazilu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 − nine =