In privinţa poluării în Bucureşti… „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”

România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiţie pentru poluarea cu PM 10 din Municipiul Bucureşti, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

“Astăzi, inevitabilul pe care îl anunţam de la începutul mandatului s-a întâmplat: România a fost condamnată la Curtea Europeană de Justiţie după ce Primăria Capitalei nu a reuşit să reducă poluarea cu PM10 în Municipiul Bucureşti. O ţară întreagă este condamnată din cauza unei administraţii locale iresponsabile. Acesta este rezultatul după câţiva ani de dialog cu Comisia Europeană. Comisia a fost răbdătoare cu noi şi pe acest subiect. A aşteptat câţiva ani ca Primăria Municipiului Bucureşti să aprobe un plan de reducere a poluantului PM10. Apoi, după ce Primăria Municipiului Bucureşti a reuşit să aprobe un plan de reducere, care trebuia să fie aplicabil, nu a fost capabilă să-şi implementeze propriile măsuri asumate. Astfel, suntem în situaţia în care, din cauza acestei administraţii nu am reuşit să ţinem sub control. Din păcate, măsurile implementate până la momentul sesizării Curţii nu au dus la nicio îmbunătăţire a situaţiei din Bucureşti, aceasta fiind una dintre concluziile Curţii Europene de Justiţie. Era previzibil verdictul de astăzi (joi, n.r.) al Curţii. Era previzibil de când Curtea a refuzat şi şansa apărării orale a României la Bruxelles”, a spus Alexe.

În acest context, ministrul de resort solicită Primăriei Capitalei întocmirea unui plan de urgenţă pentru reducerea poluării şi arată că, în caz contrar, Comisia Europeană poate declanşa o nouă procedură de infringement care poate costa România o sumă forfetară minimă de 1,6 milioane de euro.

 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni pentru B1 TV că nu ar mai avea curaj acum să vină cu o propunere de genul vinietei Oxigen.

„E un regret că nu s-a putut accepta proiectul Oxigen. Proiectul a fost retras, am renunțat el. Dacă vreodată populația îl va accepta, probabil va fi altcineva care îl va implementa. Vă dați seama că eu acum nu mai am curaj să vin cu astfel de propuneri, după ce posibilii mei contracandidați la primărie au răbufnit contra acestui proiect, deși știau că e bun și se practică pe scară largă în Europa”, a declarat Gabriela Firea, potrivit sursei citate.

+++

Vinieta Oxigen a intrat în vigoare de la 1 ianuarie, iar din martie urmau să se aplice amenzile pentru cei care nu îndeplineau condițiile. Autoturismele a căror normă de poluare este Non euro, Euro 1 și Euro 2 urmau să fie interzise complet în zona centrală a Bucureștiului, iar acestea mai puteau circula pe restul arterelor doar dacă șoferii își vor achiziționau vinieta Oxigen.

Autoturismele cu motorizare Euro 3 și Euro 4 puteau circula prin centrul Capitalei doar în urma achiziționării vinietei. Cei care nu aveau să fie afectați de restricții urmau să fie șoferii mașinilor Hibrid, Electrice, Euro 5 și Euro 6, dar și motocicletele.

Pe 25 martie, primarul Capitalei a anunțat că renunță la taxa Oxigen și i-a acuzat pe bucureșteni că nu-și doresc măsuri antipoluare și restricții de trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + 1 =