„El lider m..." />

Hugo Chavez vrea să ducă aurul Venezuelei în Rusia

Liderul Republicii Bolivariene e decis să schimbe locul de păstrare a rezervelor Venezuelei din băncile SUA şi Europei spre „ţările frăţeşti“ Rusia, Brazilia sau China.

Experţii se îndoiesc de oportunitatea deciziei. Beneficiile nu sunt evidente pentru părţi, iar piaţa mondială e bine să nu fie perturbată de asemenea mesaje.

„Dacă prietenii din Venezuela decid să folosească un astfel de sistem, în care să fie implicată Rusia, vom analiza“, a declarat șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov. El a adăugat că Rusia consideră rezervele proprietatea Venezuelei, iar modul cum îşi va folosi tezaurul poate fi decis doar de acest stat. Nicolas Maduro, şeful diplomaţiei venezuelene, a declarat că ţara sa „e interesată să-şi depoziteze banii în economiile mari: Rusia, China şi Brazilia“.

Însă Chavez declarase anterior că a hotărât să transfere tezaurul, estimat la 200 de tone şi evaluat la 12,5 miliarde de dolari, într-un depozit din țară. „Nu avem ce ascunde“, declarase şeful de stat pe 17 august, într-un interviu pentru televiziunea de stat VTV, explicând: „Economiile Europei şi SUA merg în jos. Prin urmare, e momentul să evaluăm validitatea economiei unor ţări ca Rusia, China şi Brazilia“.

Chavez crede că transferul va contribui la însănătoşirea resurselor ţării „înaintea crizei iminente a capitalismului mondial“. Preşedintele venezuelean a spus că exemplul Caracasului poate fi urmat şi de alte ţări sudamericane, ce „păstrează în emisfera nordică aproximativ 570 de miliarde de dolari“. Conform ultimelor informaţii de la Banca Naţională a Venezuelei, resursele valutare ale ţării reprezintă 29,9 miliarde de dolari, din care 18,3 în aur. Chavez crede că în viitor vor creşte, pentru că a decis naţionalizarea explorării şi producţiei de aur. O mare parte a zăcămintelor sunt în sudul ţării, pe arcul mineral al Guayanei. Experţii se îndoiesc de profitabilitatea măsurii, atât pentru Venezuela, cât şi pentru Rusia. Piotr Kliuev, expert la departamentul de evaluări de la „2K Audit – Consultaţii pentru afaceri/Morison International“, arată că Venezuela e gata să transfere aproximativ şase miliarde de dolari: „Deocamdată, e vorba despre Rusia şi China, principalii creditori. Nu e exclus ca astfel Venezuela să-şi asigure creditorii principali prin gaj. E posibil ca în viitor Rusia şi China să ofere noi împrumuturi Caracasului“. E şi o capcană, susţine analistul: Venezuela oferă garanţii creditorilor importanţi, dar îşi şi reduce ratingul de împrumut pe piaţa internaţională. Transferul rezervelor de aur din băncile internaţionale spre economiile cu sistem financiar netransparent creşte riscul investiţional pe piaţa internaţională. Aurul şi rezervele valutare din băncile europene sunt o garanţie pentru investitori. După ce vor fi transferate în China şi Rusia, nu se ştie dacă investitorii vor mai avea acces la informaţie.

O decizie cu dublu tăiş

Lucrul e valabil şi pentru rezervele de aur pe care Caracasul vrea să le depoziteze pe teritoriul său: credibilitatea informaţiilor va fi discutabilă. Trăim într-o lume în care cuvântul dat cântăreşte cam cât drahma grecească. Pe de altă parte, operaţiunile nu vor afecta prea mult piaţa financiară globală. Rezervele Venezuelei suntîn special în depozite bancare şi aur, nu şi pe pieţele bursiere. Decizia ar putea avea consecinţe negative chiar pentru Venezuela. Pe de o parte, Caracasul oferă garanţii pentru noi împrumuturi de la creditorii majori. Pe de altă parte, îşi creşte dependenţa de ei, lipsindu-se de alți potențiali investitori alternativi. Pavel Emelianţev, analist la „Investkafe“, consideră că sistemul poate funcţiona şi nu vor apărea probleme deosebite: nu e vorba de o sumă aşa mare, doar 11 – 12 miliarde de dolari, iar cantitatea de aur nu e deosebită. Riscul pe care îl pot suporta băncile ce au refuzat să dea aurul depăşeşte considerabil sumele prezentate, e convins el. Dificultatea e că aurul nu va fi plătit de o singură bancă şi nici măcar de un singur stat. Dacă se refuză restituirea aurului, aceasta ar provoca o reacţie în lanţ: alte guverne ar solicita returnarea, ceea ce ar duce la colaps de sistem. E mai simplu şi ieftin să se satisfacă doleanţa Venezuelei. Pe de altă parte, nici Rusia nu poate folosi aurul în interes propriu, fiindcă i se dau rezervele doar pentru păstrare.

Rusia nu spune „nu“

Alexei Kozlov, director adjunct la UFS Investment Company, spune că returnarea aurului poate provoca o severă lovitură pentru bănci, cu impact în toată economia. Kozlov crede însă că Venezuela nu va merge în viitor până la repatrierea aurului. Costul mutării pe calea aerului e mare: trebuie asigurate valoarea transportată, protecţia, paza, manipularea şi contabilitatea. Dar inovaţia lui Chavez are fundament politic, nu economic. Între Caracas şi Moscova sunt vechi legături. Venezuela şi-a deschis aerodromurile pentru bombardierele ruseşti Tu-160, cumpără arme şi maşini din Rusia şi a recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud, după războiul ruso-georgian. „Problema depozitării aurului poate fi considerată afacere politică, nu problemă economică“, consideră Kozlov. Probabil că Hugo Chavez habar n-are de soarta aurului trimis de România la Moscova. Tot spre păstrare. Cu trenul, cu acte în regulă şi cu girul unor ţări prietene, ce-au garantat pentru Rusia: Anglia şi Franţa. Aşa că „el lider maximo“ poate să-şi ducă fericit aurul unde vrea. Cu avionul. Rusia nu  refuză.

Royal Air Force a transportat în Libia 212 milioane de dolari, din cei 1,6 miliarde de dolari, active bancare libiene deţinute de Londra şi deblocate de ONU. După ce s-a evaporat printre dune Gaddafi, banii au fost daţi Consiliului Naţional Provizoriu, nerecunoscut mai ales de islamişti. Suma ar fi fost mistuită apoi de bancomate şi în plata funcţionarilor de Sărbătoarea Eid, la sfârşitul Ramadanului. Şeful diplomaţiei britanice William Hague a spus că deblocarea e “un pas important către acordarea unui ajutor necesar poporului libian“. Regimul Gaddafi tipărise în Insulă echivalentul a un miliard de euro. Londra blocase transferul banilor la sfârşitul lui februarie, exact când Gaddafi a intensificat presiunile asupra libienilor, iar Londra şi Parisul au decis atacul. Pe noi ne interesează însă cum se transportă valorile mari azi, nu invazia după care vom vedea poate o nouă spânzurătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fourteen + 18 =