Nici un tr..." />

Grevă la CFR azi dimineaţă, între orele 7.00 şi 9.00

Nici un tren nu va circula miercuri, între orele 7.00 şi 9.00. Angajaţii vor întrerupe voluntar lucrul, ca urmare a eşuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă, a declarat preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică.

„Protestul nu este organizat de sindicate. Va fi vorba despre o încetare voluntară a lucrului de către cei implicaţi în circulaţia trenurilor, pentru a trage semnale de alarmă actualilor şi foştilor guvernanţi, legate de faptul că în ultimii cinci ani nu au primit nici un procent în plus la salarii”, a explicat liderul sindical.

Negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eşuat. Ultima întâlnire cu ministrul Transporturilor a fost marţi. „Noi i-am informat pe angajaţi că a eşuat negocierea. Miercuri (n.n.: azi) va mai fi o întâlnire cu ministrul, la ora 17.00”, a mai spus Frăţică.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că are informaţii privind oprirea temporară a lucrului miercuri dimineaţă, subliniind însă că eventualul protest nu e organizat de sindicate.

Federaţiile sindicale din transporturile feroviare ameninţau încă din 15 aprilie că ar putea declanşa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să ţină cont de solicitările salariaţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 2 =