Câş..." />

Grecia anulează acordul privind economiile şi austeritatea

Câştigătorul alegerilor parlamentare anticipate de duminică din Grecia, liderul partidului de stânga Syriza, Alexis Tsipras, 40 de ani, a anunţat duminică seara denunţarea acordului Greciei cu creditorii internaţionali şi a promis cetăţenilor că “începând de mâine va duce o luptă grea în interesul Greciei”. foto

“Poporul grec a dat un ordin clar, puternic şi de netăgăduit: Grecia întoarce foaia, Grecia lasă în urma ei economii catastrofale, teama şi autocraţia, lasă în urma ei cinci ani de umilire”, a spus el în discursul rostit în faţa a mii de susţinători adunaţi în piaţa din centrul Atenei şi a anuţat că ţara sa “merge cu speranţă şi demnitate spre Europa, care se schimbă”.

“Se anulează acordul cu privire la economii şi distrugere, ‘troica’ (creditorii internaţionali) devine trecut, cetăţenii ne-au dat un ordin de renaştere naţională şi de reînnoire a coeziunii sociale”, a subliniat Tsipras .”Victoria noastră (Syriza) este şi victoria tuturor popoarelor din Europa care luptă împotriva austerităţii”, lucru pe care îl va face şi guvernul său, care este “pregătit să coopereze şi pentru prima dată să negocieze cu partenerii despre o soluţie echitabilă, reciproc avantajoasă şi durabilă, la problema datoriei publice”, a declarat Tsipras.

Rezultatele oficiale ale alegerilor sunt aşteptate luni, iar apoi începe o procedură stabilită de lege care prevede ca în trei zile să se formeze un nou guvern. (Rador)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

16 + nine =