Nabucco trebuia să devină salvarea Euro..." />

Gazoductele disperării

În lumea de azi se face multă geopolitică pe ţeavă, până când se construieşte o magistrală nouă pentru transportul gazelor naturale. Ce se concepe în trei ani se poate desface într-o singură zi. Nabucco trebuia să devină salvarea Europei. A venit criza. Finanţarea s-a tăiat. A rămas un fel de Nabucco-smart, de care se vorbeşte tot mai puţin. Era un proiect la care România ţinea foarte mult. Nu doar America, aşa cum pretind ruşii. Încă din martie, Putin a dat dispoziţie ca lucrările la South Stream să înceapă în decembrie 2012. Şi vor începe.

 România, mai precis preşedintele Traian Băsescu, mai avea un proiect de suflet: AGRI (Azerbaijan – Georgia – România Interconnector). Devenise un concurent pentru Nabucco, South Stream, White Stream, Trans Adriatic Pipeline şi Interconnector Turcia – Grecia – Italia. Pe 13 aprilie 2010, miniştrii Natig Aliev (Azerbaidjan), Adriean Videanu (România) şi Alexander Khetaguri (Georgia) au semnat la Bucureşti un soi de memorandum (de fapt un fel de convenţie) pentru AGRI. Conducta ar trebui să transporte spre România şi, mai departe, spre centrul Europei, şapte miliarde de metri cubi de gaz de la terminalul Sangachal din Azerbaidjan, spre terminalul Kulevi, de pe malul Mării Negre, din Georgia.

 

Va trebui construit un terminal de lichefiere a gazului la Kulevi. De aici, gazul lichefiat ar trebui transportat cu tancurile la Constanţa. Aici va trebui construit un alt terminal, de regazeificare a gazului, care va fi apoi pompat în sistemul de transport al României. Două milioane de metri cubi ar fi trebuit să rămână pentru necesarul intern al României, iar alte cinci milioane ar urma să fie pompaţi spre Ungaria şi mai departe.

Pentru construcţia AGRI, ar trebui patru – şase miliarde de euro. Banii încă nu s-au găsit.

Aflând de proiectul României, Vladimir Putin a anunţat imediat că Rusia va construi un terminal de lichefiere a gazului la Novorossiisk, făcând superfluă realizarea AGRI. Nici Rusia nu a mai făcut nimic acolo.

Ucraina joacă în lesă

Uneori, Rusia pare dispusă să facă gesturi bizare, numai să-şi ştie adversarul aproape. Prins la mijloc, Kievul dă din colţ în colţ ca să-şi rezolve problemele energetice, fără să revină în sfera de influenţă a Rusiei. În noiembrie, Ucraina a început construirea unui terminal de preluare a gazului lichefiat în regiunea Odesa, a anunţat Vladislav Kasikiv, şeful Agenţiei de stat pentru investiţii. Iniţial, Guvernul Ucrainei îşi fixase ca obiectiv diversificarea livrărilor de gaze şi reducerea dependenţei energetice de Rusia. Cu toate acestea, deocamdată nu există nimic clar cu privire la sursele alternative de livrare. O adevărată senzaţie a fost în ultima vreme anunţul Gazprombank, ce ar putea deveni unul dintre investitorii proiectului ucrainean.

Când a fost la Odesa, pe 9 octombrie, premierul ucrainean Nikolai Azarov a declarat că Rusia e gata să reducă preţul gazelor pentru Ucraina de 2,5 ori, adică până la 160 $ pentru mia de metri cubi de gaz (mmcg). Însă numai dacă Ucraina aderă la Uniunea Vamală Rusia – Belarus – Kazakhstan. Cei de la Kiev consideră inacceptabilă abordarea.

Nikolai Azarov: Ucraina nu vrea pur şi simplu să opteze între Uniunea Vamală şi Uniunea Europeană, ci să coopereze cu toată lumea.

Se trezeşte Aliotmanul

La mijlocul lunii septembrie, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, în timpul vizitei sale la Kiev, că ţara lui e dispusă să lase să treacă prin strâmtori opt tancuri pe lună (câte 150.000 de tone de gaz lichefiat) pentru Ucraina. Kievul făcuse un gest: acceptase ca unele companii ucrainene să construiască depozite subterane pentru gaze în Turcia.

Până când se va construi terminalul ucrainean, se preconizează organizarea unor livrări de gaze pe platforme plutitoare, pe care Ucraina le va închiria. În ceea ce priveşte furnizorii, premierul Azarov declara în luna iunie 2012: „Sursa prioritară va fi Qatar. El a explicat că Polonia a ajuns deja la un acord cu autorităţile din Qatar să crediteze construirea unui terminal polonez pentru gaz lichefiat”.

Pentru Rusia, Ucraina e o captivă disperată. Marele partener al Rusiei rămâne încă Turcia. Gazele ruseşti vin în Turcia din două direcţii: prin conducta transbalcanică (aşa-numitul coridor de vest) şi prin gazoductul Blue Stream. Turcia e al doilea beneficiar al gazelor ruseşti ca pondere după Germania.  Blue Stream completează coridorul pentru transportul gazelor din Rusia spre Turcia, trecând prin teritoriile Ucrainei, Republicii Moldova, României şi Bulgariei.

În 2012, Gazprom ar putea livra spre Turcia 27,5 miliarde mmcg. Lucrurile nu vor rămâne la fel de roz în anul 2013. Washington Post prezice dezastre: „Gazprom e în drum spre faliment”. Pare exagerat, dar semne rele se arată. Morbul disperării se manifestă chiar în acest colos unic în lume, care e incapabil de modernizare şi acceptă practicarea şantajului politic asupra partenerilor din estul şi centrul Europei.

Nici Kremlinul nu mai are tovarăşi de nădejde

Şi iată cum. Trusturile BP, Statoil şi Total, partenerii companiei de stat SOCAR din Azerbaidjan în Proiectul Şah-Deniz, au confirmat oficial că vor să participe la proiectul de construire şi exploatare a Gazoductului Trans-anatolian (TANAP), a declarat pentru ziarişti Rovnag Abdullaev, preşedintele SOCAR. O convenţie interguvernamentală Azerbaidjan – Turcia pentru construirea gazoductului TANAP s-a semnat în iunie 2012, la Istanbul. TANAP va avea 1.790 km, cu o capacitate iniţială de transport de 16 miliarde mmcg. TANAP va transporta o mare cantitate de gaz azer spre piaţa Turciei şi mai departe spre Europa.

Ideea unui nou gazoduct a apărut acum câţiva ani şi s-a actualizat la finele lui octombrie 2011, în vreme ce Ankara şi Baku au perfectat şi semnat la Izmir un set de documente pentru cumpărare-vânzare şi export de gaz azer. Viitorul gazoduct, ce a primit denumirea Trans Anadolu (TANAP), se va întinde de la frontiera de est a Turciei până la cea de vest, cu Bulgaria sau Grecia.

În prezent, Baku pune practic bazele pentru transportul „marelui flux” de la zăcămintele deja deschise Şah-Deniz, Abşeron, Umid şi din alte surse de viitor, în regiunea în care SOCAR face explorări extinse. Construcţia acestei conducte e programată să înceapă în trimestrul al IV-lea al anului 2014.

Într-o primă etapă, capacitatea de transport TANAP va fi de 16 miliarde mmcg. În a doua etapă va urca la 20 de miliarde mmcg, iar în a treia e posibil să ajungă la 24 de miliarde mmcg. Costurile primei etape de construcţie a gazoductului sunt evaluate la şapte – opt miliarde de dolari. Numeroşi experţi consideră că decizia Baku de a prelungi propriul gazoduct în Turcia va înlesni considerabil sarcina participanţilor la noul Nabucco West.

Realizarea Gazoductului Transanatolian reprezintă, de fapt, construcţia unei mari părţi a Nabucco West. Tocmai din acest motiv, UE a sprijinit decizia Turciei şi Azerbaidjanului.

Şi mortul Uniunii

Reamintim că Nabucco West e o variantă trunchiată a proiectului iniţial Nabucco. El prevede construirea unui gazoduct de 1.300 km (Bulgaria 412, România 469, Ungaria 284 şi Austria 47) pentru transportarea gazului din Azerbaidjan, ce va fi pompat în a doua etapă a exploatării zăcământului Şah-Deniz. În prezent, acţionarii proiectului Nabucco sunt companiile OMV din Austria, FGSZ din Ungaria, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din România, Botas din Turcia şi RWE din Germania. Sectorul bulgar de 422 km al conductei Nabucco a intrat oficial în faza de aprobare a Evaluării Impactului asupra Mediului (Environmental Impact Assessment – EIA). Prin urmare, Nabucco nu mai e unicul concurent al proiectului rusesc South Stream. Rusia însă a semnat la mijlocul lunii noiembrie un ultim acord cu Bulgaria: începe să sape în decembrie 2012 şi speră să ardă etapele înaintea adversarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 3 =