Gara de Nord va fi legată de Obor şi Gara de Sud printr-un tunel

Guvernul a adoptat, miercuri, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru modernizarea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de transport în zona Bucureşti, semnat la 22 septembrie 2011. foto

„Astfel, se asigură cadrul juridic între ministerele transporturilor din cele două state pentru cooperarea în regim de parteneriat public-privat direct şi prin intermediul companiilor sub autoritate, din domeniul infrastructurii din zona Bucureşti.

Lucrările vor include complexul Gara de Nord, cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor pan-europene de transport feroviar IV şi IX.

Zona Bucureşti va include toate echipamentele, facilităţile şi elementele de infrastructură care corespund unei staţii de cale ferată moderne, cu scopul de a simplifica şi fluidiza traficul feroviar de la Chitila la Gara Bucureşti Progresul, legătura prin tunel spre Gara Obor şi legătura prin tunel spre Gara de Sud, cu scopul de a transforma Gara de Nord dintr-o staţie capăt de linie într-o conexiune directă”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern… citeşte tot aici

1 comment

  1. Onea

    Am vazut anuntul tau referitor la un schimb de link sau cumparare link am 2 site-uri cu pr 2 si 3 ! Daca te intereseaza contact id onea_angels@yahoo.com IM: onea_angels Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen + 15 =