Numirea..." />

Funcţiile la Transporturi, subiect de târguială PNL-PSD

Numirea directorilor din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) se face încă o dată după culoarea politică, prietenii anterioare şi susţinere, inclusiv din partea regilor asfaltului sau căilor ferate.

Trei săptămâni după numirea lui Ovidiu Silaghi ministru, trepidaţia din minister şi emoţiile privind cei ce vor veni să-i conducă nu se opriseră. În unele companii fusesră deja instalaţi directori ce au ras subordonaţii până la nivel de consilier, în altele cutremurul schimbărilor nu începuse.

Nefericite obiceiuri româneşti, împopoţonate preţios cu denumirea „algoritm politic”, fac ca, dacă o alianţă a ajuns la guvernare, un partid ia ceva, celălalt vrea altceva, numai să fie la fel de suculent. Miliardele în joc fac ca posturile să nu fie date managerilor apolitici.

Silaghi: 11 consilieri şi secretare

Sunt mulţi? Nu, sunt puţini: Alexandru Nazare avea 18 consilieri şi secretare. Timpul nu e trecut. E posibil să vedem cabinetul lui Silaghi crescând într-o zi cât altele-n trei. Majoritatea angajaţilor sunt membri PNL, ca şi ministrul.

Se disting: şeful de cabinet Adrian Radu Roman, candidat PNL la localele din iunie, la Satu-Mare, consilier; Tiberiu Bărbuleţiu, deputat liberal, soţul Monicăi Bărbuleţiu, şefă la diferite autorităţi de turism sau de investiţii străine; Horaţiu Dan Buzatu, fost deputat PNL, deţinător a 20 de milioane de euro din afaceri cu papetărie şi maşini; Valentin Macec, fost vicepreşedinte CJ Satu-Mare; Antonel Tănase, un personaj simpatic, cu alură boemă, nevinovată, consilier personal după ce a fost secretar de stat în anul 2008.

Comunicarea e în sarcina Cristinei Savu, fost director de publicitate la grupul de presă MTR. Olivia Văduva e alt consilier ce a trăit bine din funcţii la stat. În 2009 a câştigat peste 92.000 de lei din salariul de consilier într-un minister, dar şi din indemnizaţii grase pentru prezenţa sa în cinci consilii de administraţie ale firmelor de stat.

Haos in companii

PNL s-a mişcat mai repede: şi-a numit o bună parte dintre directorii generali. PSD se urneşte mai greu. Fie n-au fost găsiţi competenţii pentru feude, fie târguielile sunt dificile şi au loc coliziuni între cercurile de interese. Pentru votanţii necunoscători sunt lansate lozinci menite să sugereze că partidele numesc oamenii pe competenţă.

Senatorul Sorin Bota, şef al Departamentului Transporturi din PSD, declară că nu e algoritm politic, ci doar un soi de paritate şi că are noroc la numiri partidul ce-a propus omul cel mai competent. De fapt la PNL revin postul de director general adjunct CNADNR şi cele de directori generali CFR şi CFR Marfă. PSD are postul de director general CNADNR şi conducerea Autorităţii Feroviare Române şi CFR Călători.

٠11 consilieri şi secretare şi-a angajat actualul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi

٠20 de milioane de euro – averea unuia dintre consilierii săi

٠20.000 de euro – a câştigat în trecut un alt consilier al ministrului din salariul la stat şi vreo cinci CA-uri, tot de stat

La închiderea ediţiei erau certe numirile directorilor generali Cristian Ghibu la CFR (membru PNL Iaşi), Sorin Supuran (PNL) la ARR şi Laszlo Sajtos la ISCTR. Sosit la CFR, Ghibu a ras toată conducerea, provocând haos. Au fost maziliţi inclusiv consilierii foştilor directori, aflaţi în funcţii de patru – cinci ani, sub diferite culori politice. Singurul rămas: directorul de fonduri europene.

„E o nebunie! Nimeni nu mai ştie cine e director. Au fost date jos plăcuţele de pe uşi. Nu ştii unde să te duci şi pe cine poţi găsi acolo”, spune un angajat CFR.

Schimbările au iz de resurecţie şi poliţe plătite. Cei veniţi pe val plătesc poliţe celor numiţi de PDL. Şi ei au păţit la fel cu PDL, când acesta a rămas singur la putere. Pe holuri circulă zvonuri despre numirea la CFR Marfă a unor directori de la Grup Feroviar Român, principalul concurent CFR Marfă, firmă interesată de privatizarea companiei de stat.

Regii asfaltului îşi împing oamenii la CNADNR

Să-l ai pe omul tău şef CNADNR nu e de ici, de colo. PSD are funcţia de director general. Cei mai legaţi de PSD ar putea avea câştig de cauză. Pe holurile MTI şi-a făcut apariţia Mihai Grecu, fost consilier al premierului Tăriceanu, fost director general CNADNR în perioada Ludovic Orban.

Unor angajaţi CNADNR ce s-au interesat de apariţia acestuia li s-a spus când că acesta ar fi consilier al ministrului Silaghi, când că e consilier al secretarului de stat Buzaşu.

Surse CNADNR afirmă că şanse de numire ar avea Mihai Başulescu, fost director general CNADNR sub Miron Mitrea, semnatar al Contractului Bechtel. Numirea sa ar conveni de minune probabil regelui asfaltului Nelu Iordache: Başulescu e angajatul său la Romstrade.

În cărţi ar fi şi Ioan Harkel, fost director general CNADNR tot în mandatul lui Mitrea. Acesta are avantajul că a fost coleg de consiliu judeţean cu Silaghi, la Satu-Mare. La închiderea ediţiei numirea nu avusese loc. Funcţia demisionarei Daniela Drăghia fusese preluată temporar de Ionuţ Maşala, director economic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × two =