Franța intenționează să impună un salariu minim pentru transportatorii străini de 9,61 euro/oră

Adunarea Legislativă Franceză dezbate în aceste zile un proiect de reforme în economie, care prevede, printre altele, impunerea unui salariu minim pentru șoferii de camioane străini, care desfășoară activități de transport pe teritoriul francez. foto

Potrivit portalului de știri Francetvinfo, proiectul susținut de Guvern are drept scop consolidarea „luptei împotriva concurenței neloiale”, care slăbește companiile franceze, inclusiv prin costul forței de muncă, care este mult mai mare decât în țările din Europa Centrală și de Est.

Cabotajul, în vizorul autorităților franceze

„Orice conducător auto care face cabotaj va trebui să respecte normele sociale și salariul minim din Franța, iar transportatorii străini care nu vor respecta aceste reguli vor fi urmăriți penal pentru munca la negru”, a declarat secretarul de stat pentru transporturi de la Paris.

În opinia autorităților franceze, în prezent, practica de cabotaj permite unui transportator străin să efectueze trei operațiuni de încărcare și descărcare pe teritoriul francez, în limita a șapte zile, evitând, astfel respectarea normelor sociale în vigoare în Franța.

Francezii compară salariul mediu net al unui transportator francez în valoare de 2595 de euro, la care se mai adaugă bonusuri pentru ore suplimentare de muncă, cu cel al șoferilor din Ungaria (1290 euro), Slovacia (1524 euro) și Polonia (1428 euro).

În cazul în care amendamentul va trece, transportatorii străini vor obține statutul de lucrători detașați pe teritoriul Franței, care vor trebui să fie remuneraţi în funcţie de SMIC (valoarea SMIC – salariul minim interprofesional de creştere – brut orar fixat la 9,61 euro de la 01.01.2015, cu suma lunară brută de 1.457,22 euro pentru 35 de ore de lucru pe săptămână) sau de salariul minim convenţional, dacă acesta este mai ridicat. SMIC lunar net (valoare aproximativă) este de 1.139 euro (pentru 25 de ore prestate lunar), fie să părăsească Franța.

Totuși, experții spus că, în acest moment, propunerea în privința salariilor pentru șoferii de camioane străini este foarte vagă. Aceștiapresupun că autoritățile franceze vor să vadă mai întâi efectele prevederilor similare din Germania și opinia Comisiei Europene, iar apoi vor stabili criterii mai clare de aplicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 × 4 =