Uzina Ford de la..." />

Ford a reluat producţia de motoare la Craiova

Uzina Ford de la Craiova a repornit producţia de motoare cu o cadenţă de 1.000 de unităţi pe zi, după o pauză de opt zile lucrătoare, potrivit oficialilor Ford România. De asemenea, astăzi, 20 noiembrie, urma să fie reluată producţia de autoturisme B-Max, după o pauza de 13 zile lucrătoare. foto

„Compania ajustează producţia în funcţie de cererea din piaţă, atât pentru motoare, cât şi pentru maşini. Pentru luna decembrie nu avem momentan în plan o oprire a producţiei”, au spus reprezentanţii companiei. 

Uzina de la Craiova a pierdut în trimestrul patru al acestui an producţia de maşini din aproape o lună şi jumătate prin oprirea asamblării de vehicule B-Max, la care se adaugă aproape două săptămâni prin oprirea producţiei la motoare.

Anterior, Ford a mai oprit producţia de maşini pentru 7 zile în septembrie şi 13 zile în octombrie. În total, Ford va opri producţia pentru 33 de zile lucrătoare, adică pentru aproape şapte săptămâni. (ZF)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − three =