Criza din..." />

FMI: Criza din zona euro a ajuns într-o etapă critică

Criza din zona euro a ajuns într-o etapă critică, iar statele membre trebuie să-şi asume un angajament ferm faţă de moneda unică pentru a recâştiga încrederea investitorilor, potrivit unui raport al FMI, care recomandă introducerea de obligaţiuni comune ca posibilă soluţie pentru Europa. foto

„În pofida măsurilor extraordinare, băncile şi pieţele datoriilor de stat din multe părţi ale zonei euro rămân sub presiune acută, ridicând semne de întrebare privind viabilitatea uniunii monetare.

Condiţiile economice şi financiare continuă să se deterioreze. Investitorii privează de finanţare statele membre care au cea mai mare nevoie, transferând capitalul la adăpost şi împingând primele de risc la noi recorduri”

, potrivit unui raport prezentat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), citat de Bloombergciteşte tot aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six − two =