Un prover..." />

Firmele de aprovizionare: suntem hăituiţi de primării

Un proverb românesc spune: „câte bordeie, atâtea obiceie”. Pentru firmele de transport rutier ce fac aprovizionarea magazinelor din localităţi, proverbul, transpus în realitate, dă bătăi de cap. Municipalităţile se întrec să găsească o modalitate de plată a taxei de acces în oraş, pentru mijloacele de transport cu masă maximă autorizată de peste 3,5 tone.

Accesul acestor maşini pare tot mai complicat. Private de bani de la buget, de sumele semnificative necesare reparării drumurilor judeţene sau orăşeneşti, pentru că mijloacele de transport distrug carosabilul, poluează şi deranjează riveranii, multe primării au introdus autorizaţii speciale pentru acces pe străzile din oraşe.

Reprezentantul unei firme de aprovizionare: „Problema e că la intrarea în multe oraşe restricţiile nu sunt semnalizate şi nu ştii cum trebuie să procedezi”.

 

„Problema principală nu e perceperea unei taxe. Lipsa de informare a firmelor asupra modului de plată, orele limitate în care taxa poate fi achitată constituie însă o problemă” se plânge responsabilul unei firme. Primăriile dau posibilitatea achitării taxei pe un an. Facilitatea nu ajută însă prea mult. De cele mai multe ori, transportul nu se face cu propriile vehicule, ci cu altele, închiriate. Transportatorul menţionat de noi nu călătoreşte în toată ţara, ci doar în anumite judeţe. Suficient ca să constate cât de bine au rezolvat unele municipalităţi problema şi cât de prost altele.

Vinieta locală din benzinării, soluţia cea mai bună

„Una din cele mai bune soluţii a găsit-o Râmnicu Vâlcea”, spune el. La benzinăriile de la intrarea în oraş sunt viniete locale, pe care transportatorii trebuie să le aibă la bord, odată intraţi în oraş. La Târgu Jiu, muncipalitatea a găsit un sistem mai dificil, dar nu atât de greoi ca în alte oraşe. Şoferul trebuie să formeze un număr de telefon al poliţiei locale. Un echipaj al acesteia se deplasează (şapte zile din şapte, 24 de ore din 24) pentru a tăia chitanţa şoferului.

160.000 de lei, adică 35.000 de euro – autorizaţia pentru un vehicul de peste 7,5 tone, pentru a tranzita sau a avea acces în Ploieşti intre orele 6 şi 22.

Sistemul nu e foarte la îndemână, dar e preferabil celui din Braşov. „Este oraşul cel mai dificil”, se plânge transportatorul. Aici, şoferul trebuie să ajungă la primărie între orele 8 – 16, în care aceasta e deschisă, şi să achite taxa. Dacă ajunge după ce funcţionarii primăriei pleacă acasă, trebuie să aştepte a doua zi. La primărie nu poate ajunge cu camionul, deoarece nu are autorizaţie. Lasă maşina în afara oraşului, ia un taxi, apoi se întoarce cu autorizaţia la camion. Alte primării cer să te prezinţi cu talonul maşinii cu o zi înainte. E cazul celei din Rovinari, de exemplu.

Taxa pe un an la Ploieşti, cât o maşină second-hand

Tarifele diferă. „Cel mai scump e Ploieştiul. Te costă 9.000 de lei pe lună. Dacă plăteşti doar la zi tot acolo ajungi”, spune transportatorul. Potrivit website-ului Primăriei Ploieşti, o autorizaţie lunară pentru o maşină de peste 7,5 tone (masa maximă autorizată) costă 20.000 de lei. Aceeaşi autorizaţie anuală este 160.000 de lei – preţul la care îţi poţi lua un autoturism second-hand.

Tarifele se aplică între orele 22 şi 6 dimineaţa, în rest accesul fiind gratuit (mai puţin în zona centrală). Cine poate face aprovizionarea magazinului numai ziua? Dacă autorizaţia este pe mai mult de o zi, începe birocraţia. Aceasta se eliberează pe baza unui dosar, ce cuprinde un memoriu justificativ, copie după certificatul de înmatriculare, autorizaţia de transport pentru depăşire de masă, dacă e cazul, copie după contractul de închiriere / leasing, dovada necesităţii transportului pe drum restricţionat şi, desigur, o declaraţie-tip pe proprie răspundere a celui ce solicită autorizaţia că informaţiile sunt corecte. Taxe similare au majoritatea localităţilor mari din România, diferind tonajul maxim admis, orele de acces, zonele unde se permite intrarea mijloacelorde transport şi, desigur, preţul.

În Bucureşti, taxa poate ajunge la 20.000 de lei lunar, pentru un camion de peste 40 de tone, în zona A, centrală. Pentru acelaşi camion, la Timişoara se plătesc 12.000 de lei lunar, însă accesul e permis chiar şi contra cost doar după orele 20, până la şapte dimineaţa. „Problema e că la intrarea în multe oraşe restricţiile nu sunt semnalizate şi nu ştii cum trebuie să procedezi”, spune transportatorul menţionat.

Taxele pe drumurile judeţene, ultima modă

Pe lângă taxele de acces în localitate, transportatorii mai trebuie să achite şi alte taxe, în cazul depăşirii greutăţii maxime admise sau a celei pe osie. Aceasta în funcţie de mărimea depăşirii şi de distanţa parcursă. În unele judeţe, a apărut un fel de vinietă judeţeană, similară celei naţionale. La Constanţa, accesul pe un drum judeţean are loc doar dacă s-a plătit o taxă de 35 de lei pe zi, în cazul unui vehicul de peste 20 de tone. Pentru o lună, taxa este de 735 de lei, iar pentru un an de 6.300 de lei. În urmă cu câteva luni, Prefectura Constanţa a impus anularea taxei, însă o decizie a unei instanţe judecătoreşti locale a dat dreptate Consiliului Judeţean Constanţa, decizând că taxa e legală. Prin influenţă, taxa de drum judeţean a făcut cu ochiul şi Consiliului Judeţean Tulcea, aplicabilă, ca şi la Constanţa, vehiculelor cu masă autorizată de peste 3,5 tone sau microbuzelor de peste nouă persoane.

Abuzurile, consecinţa libertăţilor lăsate prin Codul Fiscal

La nivel naţional, se simte lipsa unor reglementări unitare în privinţa taxelor de transport. Codul Fiscal, la capitolul „fiscalitate locală”, prevede limite la unele taxe, precum cele pe terenuri sau imobile, dar şi că autorităţile locale au posibilitatea de a pune şi alte taxe, în funcţie de necesităţi. De la libertatea lăsată de Ministerul Finanţelor prin Codul Fiscal până la abuz nu e decât un pas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 − 11 =