Moldova și Georgia, musafirii de onoa..." />

Extinderea UE, la ralanti

Moldova și Georgia, musafirii de onoare ai petrecerii de 40 de ani de la prima extindere a UE
Extinderea UE este un fenomen istoric încă dinamic. Privită din punct de vedere politic, lărgirea UE este interpretată în două feluri: ca un factor generator de „pace și de prosperitate” sau ca un factor generator de „conflicte înghețate” și de mari presiuni economice.

Desigur, cele două interpretări descriu două poziții diferite: poziția membrilor UE și poziția vecinilor. Secretul extinderii a fost întotdeauna același: să-l faci pe vecin să gândească și să poftească cu mintea/inima unui membru.

În 1973, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca deveneau membrele Comunității Economice Europene (CEE), extinzând nucleul celor 6 state la 9. De atunci și până acum au mai urmat 6 valuri de extindere (1981, 1986, 1995, 2004, 2007, 2013), UE având astăzi de trei ori mai multe state membre și de 2,5 ori mai multă populație.

Planurile UE de extindere nu sunt modeste. În anticameră așteaptă: Moldova, Georgia, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, Ucraina (?), Armenia (?), Azerbaijanul și Turcia (?).

Dintre toate acestea, Moldova și Georgia, care aveau semnate acordurile de asociere cu UE din 2011, respectiv din 2010, au parafat în această toamnă noi acorduri (de gestionare a crizelor și de colaborare în domeniul energetic), devenind musafirii de onoare ai petrecerii de 40 de ani de la prima extindere.

Ucraina, între ciocan și seceră
La summitul de la Vilnius, liderii UE au primit decizia de retragere a Ucrainei ca niște „nobili” răniți în orgoliu de refuzul unei „țărăncuțe”. Discuțiile „cordiale” ale euroliderilor cu Ianukovici au scos la iveală o frustrare a UE și o temere a Ucrainei.

„Situaţia economică din Ucraina este foarte dificilă şi avem mari probleme cu Moscova. Vreau să mă înţelegeţi: am fost singur timp de trei ani şi jumătate cu Rusia”, a declarat Ianukovici sorbind din paharul cu șampanie.

Ca să iasă oarecum din situația jenantă, generată de refuzul de a merge mai departe alături de UE, președintele Ucrainei le-a propus „comesenilor săi” (Merkel și Barosso) un plan ad-hoc de negociere între Rusia – Ucraina – UE.

Anterior acestei „propuneri hazlii”, Ucraina solicitase UE 14,7 de miliarde de euro în schimbul eliberării Iuliei Timoșenko. Euroliderii s-au supărat și mai tare și i-au atras atenția președintelui Ucrainei că nerespectarea cuvântului dat îl va costa.

La nici 24 de ore, Kievul devenea un maidan cu pulbere. Recent, Premierul Azarov a repus pe masă „oferta Ucrainei” care pentru UE ar înseamna un cost de multe zeci de miliarde.

Între timp, Rusia forțează semnarea unui „parteneriat strategic” de urgență cu Ucraina pe 17 decembrie 2013, semn că extinderea UE va rula la ralanti în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − thirteen =