Un interviu în exclusivitate..." />

Exclusiv: Interviu cu Peter HURLEY

Un interviu în exclusivitate, cu prilejul activităților ARTRI în Anul Centenar

Peter Hurley: “cei mai responsabili șoferi din Romania sunt cei de TIR”

  • Dragă Peter, pentru cei care încă nu ți-au citit cartea, Drumul Crucilor (București, 2013), spune-ne, mai întâi, ce ai simțit tu că ai fost de-alungul celor 650 de km? Un turist temerar? Un observator al acestui neam? Un promotor al valorilor tradiționale? Un pelerin pe drumul Învierii?  

Am trecut prin toate aceste stări și chiar mai multe, având un program de mers pe jos de aproximativ 30 de km pe zi. Au fost nenumărate descoperiri, dar și situații cu potențial de pericol în fiecare zi.

  • Gândul de a parcurge acest drum lung se întemeiază pe un pariu foarte curajos, care ar putea fi rezumat așa: dacă acest popor este ospitalier și omenos, precum se spune, voi putea călători fără GPS, fără grija unui pat și a unei bucăți de pâine. Ce te-a impresionat în mod deosebit la românii pe care i-ai întâlnit, crezi că reprezintă frumusețea lăuntrică a neamului nostru?

Am descoperit multe lucruri făcând acest drum. În primul rând, cât de mare și cât de frumoasă este România, cu peisaje vaste și nepoluate. Apoi, am descoperit o rețea de îngrijitori, de oameni buni la toate, un fel de responsabili locali pentru viața naturii, a animalelor și a oamenilor. Grija pe care am descoperit-o este ceva specific poporului român. Aceasta este mai mult decât ospitalitatea. Vă mărturisesc ceva: dacă aș fi avut o sumă suficientă de bani, care să îmi asigure hrana și cazarea în orice hotel aș fi dorit, nu aș fi făcut acest drum. Ce a fost esențial pentru mine, a fost încărcătura spirituală și emoțională pe care o primești când cineva te ajută. Și aceasta întărește motivul drumului în sine! Ajutorul lor a fost un pansament pentru mine. Grija lor pentru sănătatea mea a fost extraordinară. M-am simțit în casele lor ca un membru al familiei, venit într-o vizită de-o zi.

  • Ai călătorit pe marginea drumurilor, pe lângă căile ferate, ai traversat viaducte la mare înălțime, ai străbătut potecile ciobanilor, ai făcut trasee și rute care păreau neîncercate de alții, te-ai rătăcit, te-ai accidentat, te-ai folosit de toiag, te-ai chinuit prin ploi și prin ger, te-ai speriat de zgomotele nopții, dar frumusețea peisajelor care ți s-au perindat prin fața ochilor puțini români o cunosc. Ce sfat le-ai da tinerilor care visează să te imite în astfel de călătorii de cunoaștere?

Eu cred că n-aș încuraja pe cineva să facă așa ceva, dar dacă un tânăr s-ar încăpățâna să meargă pe jos, poate ar fi bine să nu o facă iarna. Eu am mers iarna și, neavând cum să dorm în aer liber, în căpițele de fân, am fost nevoit să bat zilnic la ușa cuiva. Vara poți ocoli anumite momente stânjenitoare în care ești nevoit să bați la ușa cuiva necunoscut. Trecând peste acestea, aș recomanda oricui să încerce, să meargă singur, dacă simte că este în ritmul său lăuntric. Apoi, cadența zilnică este foarte importantă, țintind în permanență să mergi și să ajungi la final, conform planului, ca să nu prelungești călătoria foarte mult. Și încă ceva. Pe un astfel de drum, te simți însoțit și păzit de Dumnezeu, mai ales în momentele grele. Când mergi pe jos, dai timp lui Dumnezeu să lucreze în tine și în jurul tău. Eu așa am simțit, că este pe placul Lui când mergem pe jos, oferindu-ne unii altora posibilitatea de a ne întâlni.

  • Ai descoperit din mers o Românie rurală care, după cum spui, ar putea spori prin întoarcerea la tradiția vie. În opinia ta, poate să asigure această tradiție o dezvoltare durabilă a satelor, a țării?

Cred că da, dar nu este suficientă starea actuală pentru că viața satului nu se află pe o traiectorie ascendentă. Dimpotrivă, cultura tradițională vie este în regres. Aspectele administrative de progres sunt izolate, vorbind în general despre sate. Când oamenii, turiști sau investitori, vin în sate și nu găsesc ce să viziteze – tradiția vie, adică – ei nu se vor mai întoarce în acele locuri. Statul se poate implica în dezvoltarea satelor, dar noi nu trebuie să așteptăm intervenția lui. Izvorul tradițional al satului nu trebuie abandonat pentru că pierderea acestuia este ireversibilă. Cei plecați, dacă se întorc să sprijine satul, ar fi bine să găsească o piață pentru tot ceea ce oferă ei, bunuri și servicii.

  •   Care sunt atuurile românilor care ar putea pune țara noastră pe harta permanentă a agroturismului european?

Spiritualitate vie, cultura puternică, organizarea arhaică bună a satelor și faptul că prin cererea noastră, a publicului, lumea satului s-ar putea dezvolta constant. În sens larg, este necesară “o neurochirurgie socială” masivă pentru rezolvarea problemelor economice ale mediului rural. Rezolvate acestea, satul poate oferi o încărcătură spirituală extraordinară turiștilor. Așa cum am simțit-o și eu.

  • Ce părere ai despre infrastructura din România? Cât de mult ajută dezvoltarea țării existența unor autostrăzi care să lege Transilvania, Muntenia și Moldova, a unor căi ferate moderne și a unor aeroporturi în zonele turistice?

Mi-e milă de oamenii care trăiesc în satele – odinioară liniștite -, care acum sunt traversate de traficul greu. După cum se știe, este esențială o rețea de autostrăzi. Și căile ferate trebuie ajutate. Sunt rute spectaculoase venind încoace de la București spre Sighet. Recunosc, îmi place foarte mult să merg cu trenul. Dar aș mai adăuga aici un exemplu rutier din Irlanda. Un sătuc, traversat zilnic de camioane, după finalizarea autostrăzii, a redevenit un loc liniștit în care au reapărut turiștii. Situația economică a locului s-a îmbunătățit simțitor prin venirea acestora. Oamenii de la oraș, după cum știți, fug de zgomot.

  • Cum ți s-au părut șoferii români? Dar polițiștii? Seamănă cu cei din Irlanda?

Am o observație cu privire la șoferi. Eu cred că cei mai buni șoferi sunt englezii, pentru că sunt disciplinați, obligați de mărimea parcului auto din Marea Britanie, și pentru că au învățat această disciplină de la tații lor. În România, în 1994, când am venit eu, erau cam tot atâtea mașini câte s-au vândut în Anglia în acel an. Aici lipsește încă această disciplină în trafic și mi se pare că există tendința de a-i aprecia tocmai pe cei care încalcă regulile. Din acest motiv, eu cred că cei mai responsabili șoferi din Romania sunt cei de TIR, pentru că trebuie să aibă grijă de tot ce se întâmplă pe stradă. Cu privire la polițiști, aceștia au fost cum trebuie. Nu am avut șicane din partea lor.

  • Alături de alți investitori români, ARTRI a investit în satele țării conservând mediul înconjurător și dezvoltându-l pe cel de afaceri. Cum vezi lumea satului peste 10 ani?

10 ani cred că este un interval prea scurt. Ar trebui să ne gândim unde vrem să fim după 50 de ani. Bătrânii de azi nu vom mai fi atunci, dar întrebarea este dacă vor mai re(veni) în sate tinerii de astăzi.  Din acest motiv, satul românesc este la o răscruce. Trebuie gândit repede un plan de salvare a satelor.

 

În numele cititorilor noștri, dragă Peter, îți mulțumim și te așteptăm la evenimentele noastre dedicate industriei transporturilor în Anul Centenar.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 9 =