De la 1 ianuarie 2013 în Ucraina..." />

Euro-3 în varianta ucraineană

De la 1 ianuarie 2013 în Ucraina vor fi introduse standardele internaţionale de poluare Euro-3 de care vor trebui să țină cont, în primul rând, producătorii auto. Experții ucraineni sunt însă de părere că noile reglementări nu vor influența structura pieței auto din Ucraina, pe care domină autovehiculele cu standarde nu mai joase de Euro-3 (atât noi, cât și second-hand). foto

Potrivit directorului de marketing al grupului de companii „AIS”, Serghei Borovik, toate mărcile de import din segmentul autoturismelor sunt de clasa Euro-3 și mai sus, de aceea introducerea noilor prevederi nu va schimba situația. Aceeași stare de lucruri este și la capitolul automobilelor comerciale noi. 
Totodată, pe piața camioanelor noi, unde domină producătorii din Rusia, Belarus şi India, cota cea mai mare o dețin vehiculele cu norma de poluare Euro-2. Se presupune că trecerea la noile standarde Euro-3 va influența prețul en-gros și en-detail. Ținând cont de faptul că prețurile la vehiculele europene, japoneze și coreene nu se vor schimba, se estimează o dominație din partea acestor producători.

Experții vorbesc despre o influența redusă a noilor prevederi și asupra pieței de autoturisme și camioane second-hand, care dețin o cotă de 80%. Motivul este că cele mai multe mașini sunt importate din Europa, având o vechime de la 3 până la 7 ani.

Discuţiile privind introducerea reglementărilor de mediu au loc de mai mulți ani, dar decizia finală în acest sens a fost amânată uneori sub presiunea producătorilor auto, producția cărora corespundea doar standardelor Euro-2, alteori la cerința rafinăriilor de petrol care întârziau să se modernizeze.

În Ucraina standardul de poluare Euro-2 este valabil din anul 2006, iar Euro-3 urma să fie introdus încă din 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × four =