..." />

Eta Automatizări – o companie pentru liniștea transportatorilor

Compania Eta Automatizări a devenit un partener esențial pentru transportatorii din România, mai ales prin sistemul Safe Fleet, care e tot mai căutat.

Safe Fleet reprezintă un sistem complex de monitorizare prin GPS, cu multiple funcții. Pe piața din țara noastră acționează aproximativ 20 de firme în domeniu, indigene, dar și străine. Ministerul Finanțelor susține că ETA este lider de piață.

Cristian Nicolae, director de vânzări și marketing la această companie din Timișoara, ne-a explicat: „A venit criza: nu poți să mai reduci salariile, fiindcă îți pleacă oamenii și îți micșorezi cota de piață. Transportatorii au început să controleze mai exigent costurile. Iar soluția Eta a venit ca o mănușă. Așa se și explică succesul nostru.

Am crescut de la cifra de afaceri zero, pe acest segment, în 2005, la peste două milioane de euro în prezent. În plină criză, noi am avut o creștere organică de 15% – 20% pe an”. Un tânăr inteligent brici, sigur pe el, vizibil pasionat de domeniul lui.

Firma are doi acționari, Claudiu Suma și Romulus Lucaciu. Fiecare cu câte 50% din acțiuni. Romulus Lucaciu deține singur compania Eta2u și nu se implică în managemenetul primei, are aici doar statut de acționar. Claudiu Suma a lucrat la catedra de măsurări de la Politehnică, după ce a terminat Facultatea de Telecomunicații.

A fost director la IGCTI (Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei), devenit acum ANCOM, prin unificarea cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANRCTI). A fost coleg de facultate cu Romulus Lucaciu de la Eta2u.

Eta Automatizări a început în anul 1998. Numele vine de la primul obiect de activitate: se ocupa de automatizări industriale pentru punctele și centralele termice. În Timișoara, toate punctele și centralele termice de cartier sunt automatizate de Eta. La fel în Cluj, Deva și Arad.

Aceasta a fost principala afacere. Treptat, compania și-a comutat atenția spre sistemele de BMS (Building Management System) – conceptul de clădire inteligentă, unde toate subsistemele sunt controlate de un software: se controlează adică ventilația, încălzirea, iluminatul şi parcarea.

Trecerea la telematică

Eta a conceput primul proiect de monitorizare cu GPS din țară, la Regia de transport în comun din Timișoara. A echipat cu GPS două linii de troleibuze. Proiect pilot. Afișa în stație câte minute au mai rămas până la sosirea următorului troleibuz.

A fost o etapă de formare. Acum Eta deservește transportatori importanți: TNT, MSC, FM Logistic, Mairom Line, Transilvania General, World Media Trans și mulți alții.

În anul 2005, compania a intrat în domeniul telematicii: se ocupă de monitorizarea mașinilor prin GPS. Cel mai mare agricultor din sud-estul Europei e TCE Trei Brazi și este client Eta.

Culiță Tărâță are 190 de tractoare monitorizate de Eta, care deservesc clienți din diverse domenii: construcții, bănci, asigurări, transportatori, utilități publice. EON Moldova e cel mai mare client. E.ON IT, care operează pentru E.ON, are peste 2.500 de vehicule monitorizate de Eta. APIA, Apanova, Apele Române Someș, Aquatim, regiile de termoficare etc. sunt clienți Eta.

Eta a deschis o firmă în Italia, cu sediul în Ancona și cu birouri de vânzări la Milano și Palermo. A deschis alta în Polonia și încă una în Turcia. Piața turcă e mai competitivă decât cea din Germania prin numărul de competitori.

Eta are un birou de vânzări în Kosovo. Au participat la licitație 17 firme și Eta a câștigat. Cel mai mare client e OSCE. A câștigat o licitație în Georgia. Pentru operatorii de gaze din Macedonia, Eta va instala în curând echipamente, în urma unei licitații.

În Rusia, Eta vinde prin intermediari, fără prezență directă.

Un spor de inteligență adăugată

Firma s-a maturizat frumos. „Noi avem aproape 30.000 de vehicule în monitorizare, știm totul despre ele, știm când le expiră RCA, ITP, Casco etc. Dăm astfel posibilitatea managerului de flotă să fie notificat direct din aplicația noastră când expiră, cu o rezervă de timp înainte.

Portalul nostru îi permite și afișarea cotațiilor de asigurare. A expirat RCA la aceste mașini, vrei să știi cât costă la toți asiguratorii? Noi avem statut de asistent în brokeraj, suntem parteneri și putem afișa cotațiile tuturor companiilor de asigurări.”

Cristian Nicolae este economist de profesie, a terminat în 1999 managementul la Universitatea de Vest din Timișoara și a terminat un master în administrația afacerilor. Eta are 30 de angajați în țară, cinci în Italia, unul în Polonia, doi în Turcia, colaboratori în Kosovo și în Georgia. Creierele firmei sunt programatorii, iar oamenii de vânzări au diverse calificări – ingineri,economiști, ingineri mecanici.

Cristian Nicolae: „Persoane fizice au devenit clienții noștri. Oameni cu mașini scumpe. Îi interesează funcția de securitate. Funcția GPS poate fi dotată cu un imobilizator electronic. Dacă se fură mașina, poți să dai o comandă de la distanță ca să oprești contactul. 

Stabilim un perimetru unde mașina are sau nu are voie să intre. Când mașina intră sau iese din acest perimetru, clientul primește o alarmă pe telefonul mobil, pe e-mail sau direct în aplicație. Clientul are posibilitatea să-i blocheze motorul.”

Eta continuă să cucerească și alte piețe în vestul Europei, unde prețurile permit o marjă rezonabilă. În Marea Britanie, echipamentul se vinde cu 300 €, iar serviciile costă 15 – 20 de lire lunar. „Mergem cu costurile noastre în țări unde putem vinde mai scump”.

Premiu în Japonia!

Un proiect foarte interesant, în care Eta s-a implicat, e sistemul „e-call”, o inițiativă a UE la presiunile companiilor de asigurări. S-a observat că firmele de asigurări plătesc daune foarte mari pentru RCA. Și în România au început să se plătească daune, mai ales în cazuri puternic mediatizate, precum Cazul Huidu.

„Suntem singura firmă din România care a semnat acest memorandum cu UE, am fost implicați în acest proiect. Am construit un echipament care a fost testat și vândut în mai multe țări: Marea Britanie, Grecia, Turcia. Din 2015, toate mașinile noi vor avea acest echipament instalat pentru securitate.
Când se produce accidentul, echipamentul contactează automat serviciul 112 și trimite informații minime – locul acidentului, viteza de deplasare, direcția deplasării”. Civitronic, o firmă din grupul Eta, a fost premiată în Japonia pentru acest dispozitiv. Premiul a fost înmânat la Tokio, cu prilejul celui de-al 20-lea Congres Mondial ITS, din perioada 14 – 18 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + 2 =