Elefant.ro lansează un marketplace pentru companiile care au nevoie de o platformă online pe care să îşi listeze produsele

Elefant.ro lansează soluţia Elefant Marketplace, un instrument prin care atât micile companii cu profil comercial, cât şi retailerii mai mari, se pot alătura ca parteneri pentru a beneficia de platforma online şi serviciile de logistică ale businessului.

„Încercăm să oferim românilor cât mai multe posibilităţi de aprovizionare în această perioadă, dar şi să venim cu o soluţie pentru acele afaceri mici, preponderent offline, care nu îşi pot vinde produsele în această perioadă pentru că nu au avut timp sau suficiente resurse pentru a investi într-un canal de vânzare online. La elefant.ro avem deja toată infrastructura necesară pentru a-i ajuta”, spune Ion Sturza, preşedinte al consiliului de administraţie Elefant Online SA.

Companiile, fie ele la început de drum, fără site propriu, dar şi magazinele online care vor să îşi dezvolte afacerea pot să se înscrie ca parteneri în Elefant Marketplace începând de astăzi.

„Proiectul Elefant Marketplace era deja în lucru, dar estimam o lansare către final de an. Am considerat însă că acum este prioritară conectarea celor două milioane de clienţi ai noştri cu acele afaceri care suferă în această perioadă”, completează Sergiu Chircă, CEO la elefant.ro.

Partenerii Elefant Marketplace vor avea acces la platforma online elefant.ro pentru expunerea produselor, iar livrarea se va efectua momentan cu ajutorul firmelor mari de curierat din România. După încetarea stării de urgenţă, comenzile din marketplace vor putea fi ridicate şi din punctele de livrare elefant.ro.

Pentru partenerii săi, elefant.ro se va ocupa de preluarea comenzilor, facturarea şi ambalarea produselor, eliberarea AWB-urilor şi livrarea coletelor, dar si de procesarea eventualelor retururi, scrie Business Magazin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =