După atentatul din Ucraina, a crescut traficul aerian în România

Traficul aerian pe teritoriul României a crescut cu 10 – 15%, în urma rerutării zborurilor, după ce un avion de pasageri Boeing-777 al unei companii aviatice malaeziene s-a prăbușit pe teritoriul Ucrainei, au declarat reprezentanți ai Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA.

„În urma accidentului aviatic produs în Ucraina, România a înregistrat o creștere de 10 — 15% a traficului aerian comparativ cu perioada normală. Nu știm dacă acest trafic va mai crește, acum se fac statistici, estimări, dar până la momentul actual cam până la 15% a ajuns”, au spus reprezentanții ROMATSA.

Aceștia au reiterat faptul că ROMATSA este pregătită să facă față acestei creșteri a traficului aerian. „În principiu, suntem pregătiți, avem personal calificat”, au spus aceștia.

Într-un comunicat publicat joi seară, ROMATSA dădea asigurări că este pregătită să facă față eventualei creșteri a traficului aerian, ca urmare a accidentului aviatic din Ucraina, iar în cazul în care vor exista solicitări din partea Eurocontrol, regia poate asigura mai multe sectoare de dirijare simultan.

De asemenea, ROMATSA afirma că a luat toate măsurile necesare pentru a asigura serviciile de navigație aeriană pentru aeronavele care survolează spațiul aerian al României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − thirteen =