Legăturile comerciale cu China ale sciţilor din sudul Siberiei datează din antichitate. Morţii acestora erau îngropaţi în mătase chinezească şi în morminte sunt oglinzi cu ramă de bronz din China. Drumurile mătăsii sunt o realitate istorică milenară.

Cel mai vechi covor din aceste morminte are mo­tive persane antice. Co­loranţii şi tehnologiile de vopsire a lânii par originare din Orientul Mijlociu. Alte bunuri funerare su­gerează legătura cu Manciuria şi nordul Coreei. Încă din antichitate s-a făcut comerţ pe distanţe lungi cu Extremul Orient, dinainte ca puterea politică a Chinei să se fi extins spre vest.

Sec. al II-lea d.Hr.: Imperiul hunilor stimulează începuturile Drumurilor Mătăsii. Hunii, con­sideraţi mult timp popor nomad, aveau o societate mixtă cu elemen­te sedentare, ce presupuneau exis­tenţa agriculturii. Lumea lor nomadă a interacţionat cu China agricolă. Bunurile chinezeşti au ajuns astfel din Asia la Mediterana. O parte era livrată de China Dinastiei Han nomazilor, care în schimb vindeau chi­nezilor cai şi cămile. Drumurile chinezilor spre vest au dus la schimburi comerciale Asia Centrală – Orien­tul Mijlociu. Perșii controlau rutele spre Mediterana şi oazele prospere din deşert, ca Palmiria din Deşer­tul Sirian. Aceasta atestă importanţa interconectării comerţului maritim cu cel pe uscat. Se transportau mătase, mirodenii, fier sau ulei de măsline.

Sec. al II-lea d.Hr.: Budismul a început să se răs­pândească în Asia Centrală şi China. Un element-che­ie al popularităţii budismului au fost oraşele multiet­nice din oaze. Rutele de coastă spre Est au dus şi ele la răspândirea budismului.

Sec. al V-lea – al VI-lea d.Hr.: Dinastia Wei. În nordul Chinei au fost temple budiste de peşteră până dincolo de deşerturile Asiei Centrale. Cele mai cunos­cute sunt Peşterile Mogao, de lângă Dunhuang.

Cronologia călătorilor

136-125, 119-115 î.Hr. Zhang Qian, emisarul Împăratului Wu Di din Dinastia Han în „Regiunile de Vest“, a furnizat informații co­merciale și politice importante.

629-645 d.Hr. Xuanzang, călugăr budist chinez. A călătorit prin Asia spre India, unde a stu­diat. Reîntors în capitala chineză Chang’an, a fost un traducător im­portant de texte budiste.

1271-1295 d.Hr. Marco Polo, venețian. I-a însoțit pe tatăl și unchiul său în China, la curtea împăratului Kubilai Han. Marco Polo a intrat în serviciul acestuia; după revenirea în Europa, a dictat o versiune romanțată a călătorii­lor sale când se afla într-o închi­soare genoveză. În ciuda multor inexactități, relatarea sa e cea mai cunoscută și influentă.

1325-1354 d.Hr. Abu Abd Allah Muhammad Ibn Battuta, marocan. Călătoriile sale în Africa de Vest şi China aproape l-au eclip­sat pe Marco Polo.

1403-1406 d.Hr. Ruy Gonza­les de Clavijo, ambasadorul spa­niol la Timur. A descris cu atenție traseul prin nordul Iranului și ca­pitala înfloritoare, Samarkand.

În 1880, suedezul Sven Hedin a descoperit mai multe orașe distruse de-a lungul drumului sudic al mătăsii, ca Dandan Uiliq și Loulan. Un maghiar, Aurel Stein, angajat al guvernului britanic din India, a explorat siturile din vestul Chinei. Expediţiile germane au fost active în partea nordică a drumurilor.

Cum se făcea comerţ

Cele mai cunoscute sunt transporturile scurte, de la o oază la o alta. Cei mai importanţi neguţători de pe Drumurile Mătăsii însă au fost sogdienii, nişte perşi rafinaţi, care-şi aveau capitala la Maracanda, azi Sa­markand. Ei au făcut comerţ pe distanţe lungi. Dove­zile scrise merg până în secolul al IV-lea d.Hr..

Creștinii răsăriteni (nestorienii) au jucat un rol im­portant în schimburile comerciale pentru India și dincolo de ea. Odată cu creșterea puterii Islamului, negustorii musulmani au ajuns rezidenţi în sud-estul Chinei și în capitala Chang’an. Un depozit de docu­mente ebraice de la Cairo descrie activitățile comer­ciale ale comunității evreiești în Mediterana, Europa de Est și Orientul Mijlociu, dar şi negustorii italieni au fost foarte activi.

Sec. al XVI-lea și al XVII-lea: Creștinii ar­meni au făcut comerţ cu mătase persană. Armeanul Hovannes povesteşte cum şi-a început afacerile în casa lui din Ispahan, apoi a călătorit spre sud, la Shi­raz, pe coasta Oceanului Indian, urcând pe un vas, spre India. Ajuns în Imperiul Mughal, a continuat să facă negoţ, ajutat de un sistem de încasare în scrisori de credit. A mers până la Lhasa, în Tibet, revenind în India. Surprinzător, Hohvannes a folosit contabilita­tea în partidă dublă, lăsând detalii neprețuite despre produse şi preţuri.